Petiție pentru restaurantul „Cina“

16 octombrie 2012

Varianta 1 constructie Cina

Vă aducem  în atenție un proiect al Primăriei Municipiului București ce vizează restaurantul „Cina“ din Piața Revoluției.

Clădirea restaurantului „Cina“, care are statut de monument istoric ar putea fi demolată parțial și integrată într-o clădire de tip „bloc“ cu patru etaje. Proiectul a fost prezentat în Comisia de Urbanism a Primăriei Capitalei și momentan se află în dezbatere publică. Găsiți detalii accesând link-urile de mai jos.

PUD – Str. C.A. Rosetti nr. 1-3

ACTUALIZARE decembrie 2012:

Proiectul Primăriei Municipiului București ce vizează restaurantul „Cina“ din Piața Revoluției a fost actualizat adăugându-i-se o nouă propunere, în ultima ședință a Comisiei tehnice de Urbanism si Amenajarea Teritoriului a primariei generale la proiectul inițial a fost adăugate propunerile de rezolvare de mai jos.

propunere detaliu 1

 

propunere detaliu 2

 

Referințe în presă: 
http://b365.realitatea.net/comisia-de-urbanism-da-unda-verde-pentru-un-bloc-de-patru-etaje-peste-un-monument-istoric_183294.html

De aici puteți descărca petiția „Bună dimineața, București!“ referitoare la acest proiect.

Pentru lista instituțiilor cărora le puteți trimite petiția click aici.

„Bună dimineața, București!” nu poate fi reprezentată sau angajată prin cititorii sau voluntarii ei. Orice sesizare sau petiție transmisă oricărei autorități a statului de către cititori va fi redactată de aceștia în nume propriu.

De asemenea, vă încurajăm să ne trimiteți pe adresa redacției (redactie@infobdb.ro) răspunsurile autorităților pentru a publica poveștile de succes și problemele întâmpinate în demersul dvs.

14 comentarii

  1. Cora Iov
    1 noiembrie 2012 at 12:24

    Ateneul, Palatul regal, Biblioteca centrala, si celelalte cladiri existente formeaza un continuum ce nu trebuie intrerupt …(decat eventual de verdeata)..Aceste cladiri trebuie sa comunice vizual…In zona ar trebui sa avem decenta de a veni smeriti pe jos!…Nu ne trebuie trafic suplimentar, nu ne trebuie cladiri “moderne” anonime, nu ne trebuie platforme aride de beton cu un gazon anemic ars de soare…intr-o piata plina de semnificatii pentru noi romanii si nu numai!…
    Domnule primar faceti un Defance la marginea Bucurestiului interbelic si restaurati Micul Paris!…Nu uitati de centura!!! Scoateti traficul din oras!…Dati dovada ca sunteti un om inteligent, cultivat si loial tarii!…Banda pentru biciclisti, banda pentru transportul in comun…acesta e drumul spre civilizatie! Cand iti pasa de toti cetatenii!

  2. carmen
    1 noiembrie 2012 at 17:37

    Ce sa caute monstruozitatea aia langa Ateneu si vis’a'vis de palat? Cata spaga poti sa iei ca sa aprobi asa ceva???

  3. ing. Teodor Iliescu
    1 noiembrie 2012 at 18:39

    E penibil cum pt. o spaga, PMB transforma un spatiu atat de frumos din Bucuresti intr-o masa de oglinda care nu exprima nimic. Si pana la urma urmei, chiar daca merge omul la un spectacol, mai da domnule si pe la restaurant, chiar si daca iese o data pe an … Primarul asta are o mare aversiune psihica pe vechiul Bucuresti, pe lumea buna a vechiului Bucuresti, bine, acum… crescut in spirit sovietic, e greu sa-i mai ceri ceva la varsta asta frageda …

  4. Raluca
    5 noiembrie 2012 at 12:49

    Buna,
    La mine nu merge linkul catre petitie. Imi reincarca pagina curenta. Mai pot gasi undeva petitia?
    Merci

  5. Raluca
    5 noiembrie 2012 at 13:26

    Revin: am reusit sa descarc petitia. Multumesc.

  6. Marin ion
    6 noiembrie 2013 at 02:16

    Sunt putine locuri in Bucuresti atat de frumoase … De ce sa nu le stricati si pe acestea domnule Oprescu ?! Felicitari !! Ma mir ca nu ati primit o oferta pentru Ateneu .. Sa face ti un casino sau…cine stie de unde se mai poate primi spaga calumea… Ca vrb aceea.. Nu se stie cat mai stati deasupra sforilor .

  7. neacsu sabau
    15 ianuarie 2014 at 12:25

    Asa este, sunt putine locuri in Bucuresti atat de frumoase. Cand ati fost ultima data acolo? Aurolaci, caini comunitari etc… Lipsesc serpii, sau poate nu ii vedem. Asa ca lasati prostiile la o parte si haideti sa fim o tara ca afara. Cine a vazut macheta si proiectul a observat ca in locul celor 26 de copaci vechi de 100 de ani vor fi plantati alti 74 de copaci tineri. Nu va mai lasati intoxicati de oameni ca Nicusor Dan, care prin tot felul de ONG-uri incearca sa santajeze dezvoltatorii prin blocarea in instante a pacestor proiecte.

    • redacția BDB!
      16 septembrie 2014 at 16:53

      Stimate domn, unii dintre cei care scriem voluntar la această publicație trecem zilnic pe acolo. Alții măcar o dată pe lună. Vă asigurăm că am studiat cu mare atenție proiectul și am făcut-o împreună cu câțiva arhitecți, urbaniști, psihologi și economiști. De intoxicat nu ne intoxică nimeni, nu vă faceți griji pentru sănătatea noastră, stăm bine. Cât despre domnul Nicușor Dan, îi cunoaștem și îi urmărim activitatea și nu putem să spunem decât că a făcut mult pentru bucureșteni, chiar dacă nu are funcție în administrație. Ceea ce probabil dvs. nu știți este că nu este singurul. Sunt mulți ca dânsul, dar din păcate nici ei nu activează în funcții de decizie în administrație. „Aurolacii și câinii comunitari” intră în responsabilitatea primăriei generale, a primăriilor de sector, a serviciilor sociale (și primăriile au departamente de asistență socială) și a altor instituții. Noi în articolul de față discutăm despre arhitectură, istorie, patrimoniu și urbanism. Dacă pentru dvs. faptul că o zonă (nu doar clădiri, ci și parcuri, spații verzi, copacii plantați acum zeci de ani etc.) sau o clădire este neîngrijită sau nu prezintă interes (și aici sensul este cât se poate de bogat) pentru administrație este un argument ca să demolăm sau să dispară tot ce este vechi și tot ce ține de specificul și personalitatea urbei și a noastră, atunci discuția nu își are rostul.
      Mai mult, membrii redacției sunt în majoritate oameni până în 40 de ani, care au umblat foarte mult „pe-afară”, dar pe jos, ca turiști sau rezidenți, nu doar în mașină, și deci au văzut multe. Afară comunitățile își conservă identitatea. Și chiar dacă nu ar face-o, noi, redacția publicației, suntem dintre cei care cunosc teoria formelor fără fond, formulată inteligent acum un veac de un grup de politicieni români. Știm, mai ales că este dovedit concret, că nu e cazul să copiem tot ce fac alții afară. Nu întotdeauna este bun, ba uneori este mai prost decât suntem noi capabili să facem.
      Dezvoltatorii pot să își facă proiecte pe spațiile neconstruite și în afara zonelor protejate prin lege, cum este aceasta. Sunt destule la marginea orașului. Dar deh, câștigurile pentru „dezvoltatori” nu mai sunt la fel de mari, nu? Sau să investească în restaurarea acestor bijuterii arhitectonice, așa cum unii au început să facă și pe la noi. Nu e nevoie să fie monumentale. De cele mai multe ori miniaturile sunt mult mai prețioase în bani decât decât megalomaniile. Dar aici intrăm deja în finețuri psihologice despre frustrări.
      Iar în încheiere, vă propunem și un mic subiect de meditație: dacă Ateneul ar fi lăsat de izbeliște, fără să mai fie îngrijit, cum credeți că ar arăta în câțiva ani? Și atunci ce ar fi demn să facem – să-l demolăm ca să construim o clădire de birouri banală?

  8. botez c
    12 septembrie 2014 at 18:40

    Am lucrat la braseria Cina.. 1981-1985.
    O parte din tinerete si o parte din mine, sunt acolo.
    Am gsit aceasta pagina, incercand sa caut melodii cantate de GIGI MARGA,
    Multe seri, foarte multe, ucram si ascultam melodiile lui Gigi Marga, acompaniate de vioara.
    Nimeni nu mai respecta respecul pt trecut.
    Sper, doar atat mai sper, ca toti vanzatorii de tara sa ajunga la PUSCARIE.

    • botez c
      12 septembrie 2014 at 18:41

      ERATA
      LUCRAM SI ASCULTAM’

    • redacția BDB!
      16 septembrie 2014 at 17:07

      Ne bucurăm tare mult că ne-ați găsit! :)
      Ne-am bucura încă și mai mult dacă ne-ați urmări în continuare. Avem și subiecte de actualitate și articole despre Bucureștii vechi și anunțăm cât de multe evenimente culturale și sportive putem. Facem asta în timpul liber, deci nu ne putem ridica deocamdată la nivelul unei publicații clasice.
      Vă asigurăm că mulți respectă trecutul, dar pentru că sistemul educațional lasă foarte mult de dorit și este organizat și administrat de persoane care au fost îndoctrinate să disprețuiască trecutul, în special pe cel de dinainte de 45, foarte mulți oameni nu cunosc istoria și însemnătatea locurilor, personalităților, clădirilor, datelor. Nouă ne face plăcere să transmitem mai departe ceea ce am aflat de la alții și ceea ce am descoperit singuri. Sentimentul comunității și apartenenței se dezvoltă numai atunci când, ancorat fiind și deschis către un prezent argumentat, îți cunoști foarte bine trecutul, cu bune și cu rele, îl respecți acolo unde se cade și păstrezi cu grijă tot ce este de valoare.
      Cât despre vânzătorii de țară sau simplii speculanți, gândiți-vă că noi, ceilalți suntem mult mai mulți și că dacă fiecare dintre noi face câte un pic dar concret, în final reușim să realizăm foarte mult. Dacă povestiți altora, dacă vă informați, dacă acționați măcar prin a da telefoane și a trimite petiții, dacă sunteți atent la ce se întâmplă în jur și îi atrageți și pe cei din jurul dvs. să se implice, oricât de greu ar fi, deja înseamnă o contribuție mare. Ceea ce s-a stricat în zeci de ani nu se va repara imediat, iar ușor nu este. Dar este timpul să nu mai stăm și să ne plângem așteptând să se întâmple, pentru că de la sine nu se va întâmpla. Uneori obosim pentru că încă suntem prea puțini cei implicați activ și fără interese economice sau politice, dar nu cedăm.
      Vă mulțumim și pentru linkul melodiei!

  9. botez c
    12 septembrie 2014 at 18:48
  10. micul paris
    14 octombrie 2014 at 12:07

    Daca tot exista interes sa se constuiasca in zona aia, de ce nu reconstruiesc vechile cladiri ale micului Paris demolate (demolate absurd doar sa lase terenul gol) ? Cladirea Academiei Comerciale, Hotel High-Life, Jockey-Club… cladiri absolut fantastice care ar readuce un pic de farmec capitalei si turistilor le-ar placea mult mai mult decat orice cladire fara personalitate de sticla si beton. Ar fi o dreptate pt. orsul asta, mai ales la cat de mult s-a distrus, chiar si-o epoca oprescu.

  11. 19 aprilie 2017 at 08:10

    legislatia ar trebui actualizata si autoritaile locale trebuie sa ia atitudine…

Lasă un răspuns către botez c Anulează răspuns

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.