Meserii și prăvălii

„La Murgu”, pălărier de București

2 iunie 2013

Pălărier domni și dame, transformări, mărit‒micșorat, spălat și apretat, orice operație

Aruncând o privire peste nomenclatorul meseriilor, găsim tot felul de îndeletniciri ce adesea ne stârnesc râsul: aburitor de plută, defectolog, destrămător, ceaprazar etc. Unele dintre ele sunt încă practicate, unele sunt uitate, iar altele chiar dispărute. Astăzi vă propun să vorbim despre meseria de pălărier.

Pălărierul era, în perioada interbelică, un personaj indispensabil. Astăzi este un personaj obscur, dispărut din cotidian; doar cei nostalgici mai îndrăznesc să calce pragul atelierului. Dar oare mai avem așa ceva în micul nostru fost Paris? Cu acest gând am pornit și l-am întâlnit pe pălărierul despre care vă voi povesti. Că în București e ultimul sau nu, încă nu am cunoștință. Pe strada Popa Tatu nr. 85, în vechea mahala Matache, se află micuțul atelier al domnului Murgu Ștefan sau „nea Murgu”, cum îi place să i se spună.

Pălărier domni și dame, transformări, mărit‒micșorat, spălat-apretat, orice operație
Așa se recomandă micuțul atelier din piața Matache. Trecând pragul, ești întâmpinat de jobene, calapoade, stofe și de nea Murgu, un om elegant în gesturi, în port și în vorbă. Ajuns acum la vârsta de 73 de ani, pălărierul Murgu este, pur și simplu, un filosof, având în spate cei 40 de ani de ucenicie, școală și profesie în acest domeniu.

„Nu mai e lumea ce a fost.”
De ucenici sau urmași nici nu se mai pune problema, copiii lui au ales alte cariere, în funcție, bineînțeles, de cerințele pieței. „Păi ce tânăr ucenic mai stă azi să bage mâna în neofalină să-i înghețe, să lucreze cu mizerie adunată și cu miros?” Neofalina este folosită cu precădere de către pălărieri pentru a scoate petele de grăsime din materialele textile, ea fiind un amestec de benzen și de benzină ușoară. Singurul său ucenic adevărat a fost soția sa, și asta până în anul 2007. De atunci nu mai face pălării și se ocupă doar de recondiționări și de îngrijire.

„Nu mai am cum să creez. În primul rând îmi trebuie femeie la mână, bărbatul nu are mâna ei, apoi ai nevoie de o instalație de linie la desfacere, iar eu nu îmi permit așa ceva.”

Să nu credeți că a recondiționa o pălărie este un lucru ușor. Ea se curăță, se spală, se bagă la abur, se trage la funie, se usucă, se coase, se întoarce la cazan, se modelează, se calcă, apoi se apretează. Acest proces destul de complex, urmat cu pricepere și cu dăruire, într-un cuvânt cu profesionalism, a făcut de-a lungul timpului ca nea Murgu să fie căutat de clienți ca maeștrii Tudor Gheorghe sau Gheorghe Zamfir, de oameni de cultură ca Dinu Săraru, chiar și de cadre ale securității și ale armatei din perioada comunistă.

Pe lângă pălării, nea Murgu a încercat și blănărie, dar a rămas la marea sa dragoste: „Domnule, pălăria îl definește pe bărbat, îi conferă eleganță și rafinament. Haina și forma pălăriei sunt atuurile unui bărbat ce se vrea a fi domn.”

Nea Murgu cu ale sale pălării este o filă de istorie a acestui oraș, o filă ce se va rupe odată cu el: „Câte greutăți și datorii am și am avut, când vin dimineața în atelier îmi aprind o țigară și parcă intru în altă lume unde uit de tot și toate, cu toate că ușa nu mi se mai deschide cum se deschidea odată. O să vin aici până când nu voi mai putea !”

15 comentarii

  1. Viorelia
    11 februarie 2014 at 14:45

    B ziua, am o palarie barbateasca din fetru si asi dori s-o reconditionez. Rog un raspuns si adresa.Multumesc. La revedere

    • redacția BDB!
      1 aprilie 2014 at 00:49

      Bună dimineața!

      Articolul despre domnul Murgu este scris mai demult. Avem doar adresa atelierului său de la autorul articolului: strada Popa Tatu nr. 85, lângă locul unde era până acum ceva vreme Hala Matache. Dacă îi faceți o vizită și aflați și un număr de telefon, vă rugăm să ni-l comunicați, ca să-l adăugăm. Va fi contribuția dvs. pentru comunitate și pentru nea Murgu și atelierul său.

      Cele bune!

    • Vali
      22 februarie 2016 at 00:50

      Buna ziua, l-am gasit pe nea Murgu azi duminica era la atelier deoarece a fost evacuat din casa. Atelierul ii este acum si casa. Tel. 0723.014.604

  2. Vili
    17 martie 2014 at 15:28

    Va rog mult sa-mi dati adresa lui ne Murgu. Am mare nevoie de un palarier.

    • redacția BDB!
      1 aprilie 2014 at 00:50

      După cum scrie în articol: „strada Popa Tatu nr. 85, în vechea mahala Matache”

  3. Vili
    1 aprilie 2014 at 10:47

    Multumesc, sper ca in curand voi ajunge acolo pentru ca eu sunt din Oradea.

    • redacția BDB!
      4 aprilie 2014 at 21:17

      Cu mare plăcere! Sperăm şi noi să ne vizitaţi urbea şi să vă întâlniţi şi cu nea Murgu, în atelierul său.
      Salutări orădenilor!

  4. elvira hanciarec
    8 martie 2015 at 11:58

    Multumesc mult. Am sa caut adresa caci am mai .ulte palarii pe care doresc sa le curat sau sale modific. Super! Am sa va trimit nr de telefon.

    • redacția BDB!
      14 martie 2015 at 20:38

      Cu mare plăcere!
      Vă rugăm să nu ne uitați și să ne trimiteți numărul de telefon. Țineți cont că articolul este din iunie 2013 și prăvălia domnului pălărier se afla pe atunci, sperăm că și azi, într-o zonă supusă demolărilor, din păcate. :(
      Succes!

    • larisa
      16 mai 2015 at 23:49

      Ați reușit sa dați de nea Murgu? Mi-ar fi de mare ajutor si mie.

  5. Nita Cristian
    18 iulie 2017 at 13:51

    Am trecut azi pe la atelierul domnului Murgu. Din pacate starea sa de sanatate nu este prea buna. Am incercat sa vorbesc cu dansul si a fost reticient.Nu mai era acelasi Murgu palarierul caruia i-am luat un mic interviu, fiind baza acestui mic articol. A fost evacuat din cat am inteles ,copii se pare ca nu il ajuta, iar el a fost nevoit ca atelierul sasa-l transforme in locuință.

  6. Nora Stoian
    29 decembrie 2019 at 11:06

    Nu mai lucreaza dl. Murgu. S-a desființat atelierul.
    Am vorbit azi 28.12.2019 la tf.
    Nora

  7. Gabriel
    3 ianuarie 2020 at 13:10

    Am sunat si eu zi la numarul de telefon afisat de catre Vali. Domnul Murgu mi-a raspuns, dar din pacate nu mai lucreaza, din cauza Primariei, care i-a inchis atelierul. Desi dansul primeste zilnic telefoane de la fosti si potentiali clienti.
    Un gand “bun” Primariei care nu are in vedere nevoile cetatenilor.

    • ionescu ioan
      14 ianuarie 2021 at 15:08

      Oare asi putea sa merg sa reconditionez o palarie de fetru la dl. Murgu pe str. Popa Tatu 85 ?

      • Nita Cristian
        14 ianuarie 2021 at 19:34

        Din păcate Dl Murgu a părăsit atelierul de pălării , asta ca varianta oficială , dar in urma unor discuții cu vecini avute acum doua luni am inteles ca stare lui de sănătate nu este tocmai cea fericita și unele probleme privind și locația respectiva

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.