Domnule doctor-primar Oprescu, vi-l prezentăm pe domnul doctor Botescu.

Este important să aflăm și să înțelegem. Să înțelegem cu toții de ce contează cauzele pentru care muncim și luptăm și cât de importante sunt faptele ireversibile. Istoria unui popor nu există dacă nu ai dovezi concrete. Când le ștergi și pui mereu în loc lucruri „moderne”, trecutul său dispare și practic devii tot mai mic și mai neînsemnat. Ajungi al nimănui.

Se pare că în weekend productivitatea este maximă pe unele șantiere din București. Astfel, sâmbătă seara, în grabă, alături de căutătorii de fier vechi, cărămizi și alte materiale pentru construit, de ocazie, buldozerele au mai ras de pe suprafața pământului o casă istorică, cu o arhitectură deosebită, martora trecutului Bucureștilor. Planul primarului general Sorin Oprescu și al arhitectului-șef Gheorghe Pătrașcu trebuie dus la îndeplinire și, pentru aceasta, casa despre care povestim a fost demolată. Aceasta era perfect funcțională în urmă cu câțiva ani, înaintea demarării lucrărilor la diametrala Buzești-Berzei. Apoi a fost vandalizată sistematic, chiar și după ce a fost pusă la pământ. Primăria nu s-a ostenit să desprindă cu grijă decorațiunile și nici nu a avut vreun gând să le păstreze, așa cum în anii ’80 alții salvau fragmente din mănăstirea Văcărești, de exemplu. Nu era un efort mare, ar fi fost însă un gest de minim respect. De ce nu au conservat măcar decorațiunile originale? Probabil că și tâmplăria ferestrelor supraviețuise cam o sută de ani și se găsea într-o stare foarte bună în 2011, după prima devastare, la începerea șantierului.

Am primit fotografiile alăturate de la unul dintre locuitorii cartierului, a cărui casă a fost demolată pe jumătate de lucrările la șantierul pentru diametrală și care ne-a povestit că se judecă de trei ani cu Primăria Municipiului București pentru modul în care i-a „amputat” locuința.

Asta am avut până mai ieri.

Cu asta am rămas.

A doua zi, duminică, era liniște. Tot elanul din urmă cu câteva ore dispăruse, locul era aproape pustiu. Nu mai muncea nimeni. Doar gălăgioșii cartierului făceau zgomot cu zarva lor.

De ani buni zona este un câmp de luptă. Sâmbăta trecută mi-am dat seama însă de o mare nedreptate observată de puțină lume: doctorul Botescu este parcă silit să asiste la acest spectacol grotesc, să vadă cum dispare cartierul în care a locuit acum un secol. Bustul său este înconjurat de gropi, dar stă neclintit, cu pieptul drept, parcă spunând că, orice-ar fi, el nu va da un pas înapoi.

Dar cine este doctorul Botescu?

Niciunul dintre primarii de după 1990 nu a pus preț pe istoria orașului și pe valorile construite ale Bucureștiului. De la un doctor ai însă niște așteptări aparte. Jurământul pe care îl depune un medic înseamnă sacrificiu de sine pentru a salva pacientul. Așa a făcut doctorul Haralambie Botescu în timpul Primului Război Mondial, îngrijind, în spitalele din Iași, răniții și bolnavii de tifos exantematic. Pe soclul de piatră al bustului stă scris:

Bustul, turnat în bronz, este opera sculptorului Dumitru Mățăuanu (1888-1929) și încă se află la intersecția străzilor Berzei și Popa Tatu, lângă locul unde era Hala Matache. A fost dezvelit la 29 noiembrie 1920, lucrarea fiind plătită din fonduri strânse prin subscripție publică. Bustul este înscris în Lista monumentelor istorice 2004 – Municipiul București – la nr. crt. 2288, cod LMI B-III-m-B-19961.

Mă gândesc că șansele de a fi demolat cresc considerabil dacă ai ghinionul de a fi (obiect) „de patrimoniu”, dacă aduci aminte de vremurile bune de acum un veac.

Și mă mai gândesc oare ce soartă va avea bustul doctorului Botescu, rămas stingher și trist după ce a asistat la dispariția atâtor clădiri emblematice din cartierul în care a locuit respectabilul medic pe la 1900?

Ridicări de pălărie!