Interesul cu Roșia

6 octombrie 2013

protest rosia montana

Ce ar oferi proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană?

2 300 de locuri de muncă în faza de construcție și 900 de locuri de muncă în faza de exploatare. Posturi de miner nu prea vor exista pentru că extragerea se va face pe bază de explozii și cianuri. Deci ăia 900 vor fi ingineri, IT-iști, șoferi pe basculantă, personal de birou, orice numai mineri nu. Exploatarea ar dura cam 15 ani, iar subteranul ar fi golit de metalele prețioase, care ar ajunge în străinătate. După aceea, acolo nu va mai fi nimic de exploatat, niciodată, nici în pământ, dar nici la suprafață. Mineritul în zonă va dispărea pentru totdeauna. Cu alte cuvinte, cei care cer acum să facă minerit, justificând că atât știu să muncească, peste câțiva ani s-ar întoarce la situația de acum, mult agravată: niciun loc de muncă în minerit! Nu mai vorbim despre copiii minerilor de acum.

Ce lasă moștenire generațiilor viitoare un astfel de proiect?

Sărăcie, pentru că pământul va fi steril de-a dreptul, pentru că pe durata exploatării minerii nu vor dezvolta alte activități economice (ocupați fiind cu „mineritul“) care să însemne dezvoltare trainică, pe termen lung.

Beneficiile economice directe ale afacerii de la Roșia Montană sunt estimate la 4 miliarde de euro. Suma este infimă în comparație cu nevoile de investiții ale României și există riscul ca banii să nu fie folosiți în acest sens, ci să se evapore în proiecte păguboase, ca multe exemple de până acum (de pildă, segmentul de autostradă Turda ‒ Gilău, de 52 km, a costat mai mult de 1 miliard de euro). Rata la care au fost absorbiți cei aproape 20 de miliarde de euro primiți gratis de la UE (sub formă de fonduri structurale) demonstrează lucrul acesta destul de clar. În plus, „căpșunarii“ au adus în țară o sumă mult mai mare în ultimii 10 ani. Industria IT din țara noastră, unde tinerii români excelează, contribuie la PIB (produsul intern brut), în fiecare an, cu circa 7 miliarde de euro, o sumă de peste 33 de ori mai mare decât cele 210 milioane de euro anual „promise“ de proiectul minier de la Roșia Montană. Din punct de vedere economic, exploatarea resurselor naturale (aur, petrol, gaze naturale) creează instabilitate economică în mai toate țările în curs de dezvoltare. Banii astfel ajunși la bugetul de stat au șanse mici să genereze bunăstare pentru cetățenii de rând. În Africa se exploatează masiv aur și diamante și cu toate acestea, nivelul de trai este scăzut în țările pe teritoriul cărora se află resursele respective.

Învățăm măcar din greșelile noastre?

ASE București precizează în studiul Adevărul despre proiectul Roșia Montană:

„Experiențele anterioare în dezvoltarea monoindustrială bazată pe minerit s-au dovedit dezastruoase pentru economie (exemplul Văii Jiului și al altor centre miniere). După 20 ani de tranziție, economia se luptă în continuare să reabiliteze zonele miniere, prin introducerea unor activități economice diversificate și durabile. Acceptarea proiectului companiei RMGC în această formă nu ar însemna altceva decât o revenire la politica lui Ceaușescu, bazată pe mineritul monoindustrial. Și chiar mai rău, pentru că acest proiect reprezintă o investiție intensivă de capital (opusă unei investiții sociale intensive), ceea ce înseamnă că problemele legate de locuri de muncă și cele sociale vor deveni și mai acute.“

Cel mai important!

Academia Română, Biserica Ortodoxă Română, Ministerul Justiției, Academia de Studii Economice, Casa Regală a României și multe personalități marcante ale românilor s-au pronunțat argumentat împotriva exploatării cu cianuri. Și dacă ar fi făcută cu miere de albine, în loc de cianură, câtă vreme este invazivă și distructivă, acest tip de extragere înseamnă un proiect păgubos.

Există multe zone în lumea asta și în țara noastră care nu au metale prețioase și o duc foarte bine, din alte activități lucrative, profitabile pe termen lung. Metalele din subsol nu sunt rodul muncii oamenilor, constituie însă o metodă rapidă de îmbogățire, fără a avea niciun merit pentru existența acestora.

Plimbare de duminică

Pe parcursul întregii luni septembrie, în fiecare duminică, manifestațiile împotriva exploatării distructive și împotriva favorurilor legislative pe care guvernanții propun să le facă România unei companii private, care mai este și străină, au continuat în București, alături de alte orașe ale țării și ale lumii. Protestatarii au dovedit că sunt inteligenți, dezvoltând o tehnică economică și cinstită de informare, ca replică la canalele centrale mass-media. Astfel, manifestanții s-au adunat și au mărșăluit prin cartiere, inclusiv pe 29 septembrie, zi ploioasă și rece. Participanții la acest marș de amploare nu cer salarii mai mari, nu cer avantaje sau favoruri, nu susțin acțiunile vreunui partid politic. Până în prezent au tras semnale de alarmă direct în cartiere: Ștefan cel Mare-Obor, Unirii-Timpuri Noi-Tineretului, Iancului-Pantelimon, Sălăjan-Dristor-Traian.

Duminică, 6 octombrie, marșul va fi poate cel mai încărcat de simbolism urban, pornind de pe strada Roșia Montană, colț cu Dezrobirii (cartierul Militari). La ora 17:00 manifestanții vor pleca spre Piața Universității, fiind planificată o oprire la Palatul Cotroceni.

 

Institutul Geologic al României spune NU acestui proiect de exploatare a resurselor solului:
www.geology.ro/2013/09/comunicat-de-presa-exploatarea-resurselor-nu-trebuie-sa-se-faca-cu-orice-pret/

Academia Română spune NU acestui proiect de exploatare a resurselor solului:
www.acad.ro/forumuri/doc2013/d0619-ProiectulRosiaMontana-AnalizaAR.pdf

Scrisoare din partea Institutului Geologic al României, adresată domnilor senatori și deputați:
www.investigatiimedia.ro/institutul-geologic-al-romaniei-scrie-comisiei-parlamentare-speciale-pentru-proiectul-rosia-montana-cianurarea-integrala-a-minereului-este-din-start-exclusa-ca-solutie-tehnica/

Proiect de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România (accesați fișierele pdf din partea de jos a paginii):
http://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=17535

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.