Școala nu prezintă interes pentru conducătorii țării și ai comunității. Nici în ceea ce înseamnă cunoștințele, nici în ceea ce înseamnă instituția concretă – clădirea școlii. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza considera, în urmă cu aproape 150 de ani, că merita „să investească“ în școlarizare și în educație. La 3 ani după reforma sa, în București era clădită această școală. Școala cu clasele I – VIII nr. 80 a fost înființată în anul 1867, la data de 1 mai, prin Ordinul Ministrului Școalelor nr. 10946/04 – 1867. În 2013, una dintre mărturiile istorice ale Bucureștilor și ale învățământului din România agonizează încă la intersecția Camil Ressu cu Mihai Bravu. Și asta nu de ieri, de azi, ci de câteva mandate de primar, adică ani muuulți! În 2008, candidatul la primăria de sector, Liviu Negoiță, promitea „reabilitarea și darea în folosință a clădirii monument istoric «Școala nr. 80»“. Am verificat.
Istoric
Această școală de peste 100 de ani are ferestrele înalte, mari, special ca să intre multă lumină. Ce poate fi mai potrivit pentru o școală? Stă demnă, deși abandonată în mizerie de autorități, în intersecția dintre Camil Ressu și Mihai Bravu. Foarte mulți dintre noi trecem zilnic pe lângă ea, fără să-i acordăm importanță. Unii o cunosc sub numele de Școala nr. 80, alții o știu ca Școala C. Bosianu. Cine este, dom’le, și acest C. Bosianu? Am căutat și am găsit câte ceva: Constantin Bosianu (n. 10 februarie 1815, București – d. 21 martie 1882, București) a fost om politic, jurist de prestigiu, membru de onoare al Academiei Române. S-a remarcat ca magistrat de elită, contribuind la adoptarea a numeroase legi în domeniul juridic. „Bosianu a fost cel d’întâiu profesor de dreptul roman la facultatea de drept din București. Fost președinte al consiliului de miniștri sub domnia lui Cuza, fost președinte al Senatului, Bosianu erea o ilustrațiune a țărei.“ (Bucureștii de altădată, vol. I, 1871-1884, Constantin Bacalbașa, Editura Ziarului „Universul“, Soc. Anonimă, 1927).
Cunoscând nenumărate transformări, școala a funcționat sub diferite denumiri până în anul 1964, când a devenit Școala Generală de 8 ani. Socrul meu a făcut aici orele de atelier prin anii ’60. Din 2002, școala funcționează într-o clădire nouă, construită în timpul primarului de sector Eugen Pleșca. De atunci, clădirea istorică a fost abandonată și lăsată pradă degradării. Cu toate acestea, a rezistat, deși neîngrijită, neprotejată, până în iarna trecută, când acoperișul a început să cedeze. Pe fronton stă însă scris falnic: ȘCOALA PRIMARĂ COMUNALĂ și CĂMINUL CULTURAL * C. BOSIANU *
Clădirea a fost declarată monument istoric și propusă pentru restaurare: LMI B-II-m-B-18621 (Școala primară „C. Bosianu“) și LMI B-II-m-B- 18622 (Căminul cultural „C. Bosianu“).
Timpuri noi
Pe 7 octombrie, anul acesta, pentru că pregăteam articolul de față, am fost să fotografiem acoperișul, de sus. Mai fotografiasem clădirea, în decembrie 2012, dar doar de la nivelul străzii. Am fost de-a dreptul entuziasmați să constatăm că au apărut câteva schele, care sugerează că vor fi efectuate lucrări de consolidare la acoperișul avariat grav încă de astă primăvară, după iarna trecută. Însă nu există niciun panou de șantier cu informații despre lucrări, executant, beneficiar etc.
Este de așteptat să ne simțim mai bine într-o școală ce păstrează tradiția românească, ce conservă și transmite istoria și face asta de mai bine de un secol. Să păstrezi în bună stare este mult mai ușor și mai ieftin decât să construiești de la zero. Este foarte bine că se construiesc școli noi, că sunt extinse cele cu istorie, dar numai acolo unde este cazul și abia după ce îngrijești și restaurezi „seniorul“.
La o ședință din 31.10.2012, la care au participat 29 consilieri din 31, pe ordinea de zi, la punctul 35 găsim: „Proiect de hotărâre privind aprobarea INDICATORILOR TEHNICO – ECONOMICI aferenți obiectivului de investiții „Consolidare, modernizare, imobil istoric Școala nr.80“.
Discuția este una halucinantă, cele două tabere de politicieni ‒ cei la putere și cei aflați în opoziție ‒ fiind interesate exclusiv de motive pentru a nu demara lucrările, care sunt mai mult decât urgente și necesare comunității: din hotărâre lipsesc avizele și prețul este prea mare. Într-adevăr, costul lucrărilor este extrem de important. De aceea există licitație publică și transparență. Din schimbul de replici menționat în procesul verbal aflăm că, la acea vreme, se apropia de 3 milioane de euro. Procesul verbal al ședinței conține replici care parcă sunt rostite de personajele lui Caragiale: „Vizavi de avize chiar nu știu de ce nu are acest aviz, în rest prețurile țin de indicatorii economici, nu de urbanism.“ E limpede! Iar când vine vorba de o treabă făcută serios: „Haideți să nu ne jucăm! Mai bine să îl amânăm! Haideți să nu ne jucăm cu legea! Credeți-mă că e penal!“ Domnilor, cu siguranță de la sine nu se va rezolva! Ne-am fi așteptat ca atunci când discutați soarta unei școli să veniți măcar cu lecția pregătită temeinic.
Acum, în toamna lui 2013, dacă tot s-au apucat de o treabă, ar fi cazul să o și ducă la bun sfârșit și să redea mândrețea asta de școală copiilor de acum și generațiilor viitoare. Nu o supraînălțați, vă rugăm, restaurați-o doar. Sigur se vor bucura și foștii săi elevi, care au trecut deja prin sălile ei de clasă.
Spor la treabă!
Dar cand a fost daramata scoala Mantuleasa, nimeni nu a spus nimic! Iar scoala Mantuleasa era construita mi se pare in jur de 1850.
Dacă ne-am fi ocupat cu publicistica pe-atunci, fiţi sigură că am fi scris. Cum cei mai mulţi dintre noi suntem tineri, trebuie să-i întrebaţi pe cei care erau tineri atunci şi scriau pe la ziare. Mai mult – vă rugăm să ţineţi cont că edităm această publicaţie în timpul nostru liber, fără a fi remuneraţi, din drag de oraşul nostru şi de comunitatea noastră. Nu lucrăm niciunul în presa profesionistă.
Oricum subiectul ne interesează, după cum probabil v-aţi dat seama dacă aţi răsfoit un pic munca noastră de până acum. Nu este totul pierdut în cazul şcolii Mântuleasa, ca şi în cazul altor clădiri demolate fără discernământ. Dacă aveţi materiale, vă rugăm să ni le furnziaţi, ne vom documenta şi noi şi vom scrie, chiar dacă a fost demolată. Poate noi sau poate una dintre generaţiile de după noi o va reconstrui. Nu e nimic rău în a face reparaţii morale şi istorice care ţin de identitatea noastră, câtă vreme vom menţiona că nu este autenticul, ci o reconstruire fidelă pe baza planurilor originale.
Multumesc pentru preocupare. Intradevar, apreciez mult pe toti cei care iubesc Bucurestiul si care se gandesc cum poate fi salvata macar o parte din el de ingrozitoarea mutilare la care este supus. Citesc cu interes tot ce gasesc legat de Bucuresti, asa ca ziarul Dvs isi are locul lui binemeritat. Din nefericire, materiale referitoare la Scoala Mantuleasa nu am, decat poate memoria, pentru ca am invatat acolo, acum multi, multi ani. Ma voi interesa insa, pentru ca stiu ca la vremea demolarii, au fost niste arhitecti adevarati care au protestat (fara rezultat, dupa cum se poate vedea).
Am vazut ca si alta scoala importanta pentru istoria Bucurestiului (este anterioara scolii Mantuleasa) este in paragina si desi afara este un panou care spune ceva de niste fonduri europene, acolo nu mi se pare ca sa intampla nimic bun. Este vorba de scoala Cuibul cu Barza de pe Stirbei Voda.
O sa darame scoala acest primar idiot Robert Negoita, nu o sa mai ramana decat peretii din ea si o sa ii mai faca un etaj. O sa fie noul sediu al primariei sectorului 3, nici nu mai merita comentarii, idiotii care l-au votat pe dobitocu ala sunt la fel de vinovati ca el, defapt pana la urma orasul arata asa cum gandeste majoritatea populatiei. Iar daca stati de vorba cu oameni din acest oras incepi sa intelegi de ce este considerat normal acest oras care defapt este unul anormal.