Petiție pentru Palatul Știrbei

1 iulie 2015

Proiect Palatul Știrbei

Umblă vorba-n târg că marele proiect imobiliar din jurul Palatului Știrbei, situat pe Calea Victoriei nr. 107, ar fi primit undă verde de la Comisia Tehnică de Urbanism de pe lângă Primăria Capitalei. Nu am reușit să aflăm o informație sigură, vreo dezbatere publică organizată pe acest subiect sau măcar detalii despre ce a discutat această comisie și dacă s-a consultat și cu alți specialiști și cu Ordinul Arhitecților din România.

Palatul a fost construit în jurul anului 1835 de arhitectul Michel Sanjouand, pentru Barbu Dimitrie Știrbei, mare dregător la vremea respectivă, cel care urma să devină și domn al Țării Românești în perioadele 1849-1853 și 1854-1856. Palatul avea să fie folosit ca reședință domnească, fiind recunoscut însă și pentru funcția de „ballroom“, adică loc pentru petrecerile selecte și oaspeții cu ștaif care le treceau pragul. A rămas în posesia familiei Știrbei până la naționalizarea din 1948, după care, în a doua jumătate a secolului XX, a găzduit Muzeul de Artă Populară și Muzeul Ceramicii și Sticlei.

În zilele noastre, riscă să cadă pradă unui mastodont din beton, sticlă și oțel, cu înălțimea între 17,5 m (pe partea cu str. Budișteanu) și 34,5 m (pe partea dinspre Calea Victoriei, înălțime maximă ce a fost redusă de la 40 m, cât figura în varianta inițială a proiectului), un Procent de Ocupare a Terenului (POT) de 65% și un Coeficient de Utilizare a Terenului (CUT) de 3,85. Clădirea ar include, conform HotNews.ro, circa 19 000 mp locuri de parcare subterană, 14 404 mp spații locative, 11 761 mp pentru spații comerciale, aproximativ 4 000 mp spații publice și 2 000 mp spații verzi. Conform schițelor de pe pagina proiectului, ar fi niște insulițe de verdeață pe ici, pe colo. Arhitecta Vera Marin declara în urmă cu ceva vreme: „Criteriul după care se avizează o construcție nu ar trebui să fie numai faptul că are suficiente locuri de parcare, ci și pe unde ajung mașinile la destinație și pe unde pleacă, mai ales la orele de vârf“.

Proiect Palatul Știrbei

Cum toate datele problemei duc spre concluzia unui tun imobiliar construit pe un proiect slab care nu ține cont de nimeni și de nimic, am așezat pe hârtie o petiție și v-o oferim și dvs. Dacă sunteți de aceeași părere cu noi, descărcați-o, completați-o cu datele dvs. și trimiteți-o pe adresele Ministerului Culturii, Direcției pentru Cultură și Patrimoniul Național a Municipiului București, pe cea a Primăriei Municipiului București, chiar și președinției, căci are departament de „Probleme cetățenești”.

Poate suntem nostalgici, dar progresul înseamnă să știi cum și să îți valorifici trecutul și bogățiile, nu să le ingropi cât mai adânc într-un cavou din beton armat. Turiștii care încă ne vizitează țara și orașul nu fac asta pentru a vedea mall-uri de care cu siguranță dispun și ei în locurile de baștină, ci mai degrabă pentru frumusețile ascunse ale unei capitale prinse la mijloc între gândirea limitată și pe termen scurt a unor parveniți și comportamentul irațional al unor generații de consum. Suntem datori să ne apărăm, să ne conservăm și să ne promovăm valorile, din prima linie până la ultima redută. Să nu lăsăm orașul vechi să moară.

În cele două imagini vedeți simularea clădirii gândită să domine și să umbrească palatul bijuterie și străduțele înguste ale zonei care se află într-o arie protejată prin lege.

Sursa foto: www.palat-stirbei.ro/proiectul.html

De aici puteți descărca petiția „Bună dimineața, București!“ referitoare la acest proiect.

Pentru lista instituțiilor cărora le puteți trimite petiția click aici.

„Bună dimineața, București!” nu poate fi reprezentată sau angajată prin cititorii sau voluntarii ei. Orice sesizare sau petiție transmisă oricărei autorități a statului de către cititori va fi redactată de aceștia în nume propriu.

De asemenea, vă încurajăm să ne trimiteți pe adresa redacției (redactie@infobdb.ro) răspunsurile autorităților pentru a publica poveștile de succes și problemele întâmpinate în demersul dvs.

12 comentarii

  1. 29 iulie 2015 at 11:05

    Asociatia O Romanie Verde si membrii sai nu doresc distrugerea spatiului verde pentru a construi cladiri megalomanice. Am iesit din comunism cu speranta ca dorintele populatiei vor fi respectate, iar legea nu va fi aplicata in functie de cati bani sau pile ai ci in functie de interesul general al comunitatii!

  2. Trandafir Mariana
    29 iulie 2015 at 11:25

    Mulțumim pentru tot ce faceți. Eu personal nu pot face mai mult decât sa va susțin si sa fiu alături de voi. Mult succes !

  3. Marilena Chersin
    29 iulie 2015 at 13:11

    Ne-am saturat de cameleonii care au pus mana pe putere dupa`89! Nu exista stg si dreapta, cand s-or trezi romanii?

  4. Catalin Cumpanasu
    29 iulie 2015 at 14:23

    Nu mi-e clar cum trimitem petitia: pe e-mail sau prin posta/fizic la ghiseu? Ne ajutati cu adresele, in functie de caz? Multumim!

    • redacția BDB!
      29 iulie 2015 at 16:09

      În caseta gri de la finalul articolului veți găsi aceste două fraze:
      „De aici puteți descărca petiția „Bună dimineața, București!“ referitoare la acest proiect.
      Pentru lista instituțiilor cărora le puteți trimite petiția click aici.”
      În textul fiecăreia există cuvinte scrise cu roșu. Apăsați pe „petiția Bună dimineața, București!” și veți descărca fișierul cu textul petiției, editabil, pentru a introduce datele dvs. și pe „aici” de la finalul celei de-a doua fraze pentru a fi transferat pe pagina unde am centralizat datele mai multor instituții responsabile de administrarea orașului. Dacă mai aveți nevoie de alte lămuriri, vă rugăm să ne scrieți.

      • Catalin Cumpanasu
        29 iulie 2015 at 16:16

        Mea culpa! Mersi frumos! :)

  5. Emil
    29 iulie 2015 at 15:01

    Nu era mai bine daca creati o petitie online ?

    • redacția BDB!
      29 iulie 2015 at 16:16

      Cele mai multe dintre petițiile online nu au valoare juridică, nu reprezintă practic nimic altceva decât un instrument de cuantificare și de trafic pe diverse site-uri. Ele sunt o variantă serioasă numai dacă au rubrică pentru adresa din CI și pentru nr. și serie CI, eventual CNP. Pe online oricine poate inventa nume și orașe la greu. :) Putem consuma totuși 5 minute măcar pentru o petiție pe lună. E un exercițiu de responsabilitate și implicare pe care ar fi bine să-l învățăm. 5000 de petiții care să umple cutia poștală au și un efect psihologic: contează, pun presiune. O listă cu nume și oraș e foarte „subțire”.

      Așa, în fișier model, o puteți personaliza, completa etc. O trimiteți prin poștă sau curierat cu confirmare de primire și nu durează mai mult de 10-15 minute toată operațiunea. Sau măcar pe adresa de e-mail, unde neapărat trebuie să cereți număr de înregistrare. În caseta gri pe rândul de sub cel cu linkul spre varianta .doc a petiției există un link și spre pagina unde am centralizat datele de contact pentru multe dintre instituțiile responsabile sau cu putere de decizie în ce privește administrarea urbei: http://www.infobdb.ro/petitii. Avem în lucru pentru petițiile viitoare și o variantă „online” dotată cu toate rubricile necesare pentru ca semnăturile să conteze cu adevărat pentru cauza în discuție.

  6. Paul
    29 iulie 2015 at 20:12

    Cu toata placerea. Din pacate acum nu imi merge imprimanta, iese gri ( nu e de la toner :) ).
    Problema e ca Palatul Stirbei e oarecum comercial si acum, as dori totusi sa am o confirmare ca acesta nu este un “master plan” de protejarea afacerii Eden ( merg acolo, imi place, poate e chiar cel mai OK loc din Bucuresti de mers la bere seara si chiar la amiaza :) ), dar asta n-ar scuza ca cineva are interesul sa isi pastreze afacerea profitand de spiritul civic al unora.

    De ce zic asta? De exemplu nu am auzit de ceva similar cu Oromolu din Piata Victoriei, unde se face o cladire noua de birouri sau ce mai vor, acolo inainte nu era decat casa “ruina” si cred ca pana acum 10 ani un kiosk in fata, acolo nu am auzit de petitii de genul asta sau de scrisori la primarii, guvern, presedinte etc.

    Teoretic e ilegal sa se distruga un monument in asa hal precum Palatul Stirbei, nu mai degraba plangerea trebuie facuta la DNA fiindca este imposibil ca o aprobare ca aceasta sa fie facuta legal, fara spagi groase pe la toate directiile posibile.

    • redacția BDB!
      1 august 2015 at 09:52

      Mulțumim frumos pentru contribuție!
      Este comercial oarecum, da. Este și spațiul expozițional ocazional. Mai mult, nu este tocmai rău să fie spațiu comercial atâta vreme cât respectă trecutul de valoare, nu e distructivă activitatea comercială, ci se autosusține. Ne-am gândit că demersul poate fi perceput ca o apărare a afacerii, dar motivul pentru care am adus în discuție și în titlu numele terasei este pentru că odată cu ea, în istoria recentă, locul și-a recăpătat într-o oarecare măsură statutul de spațiu al comunității. Mai mult, cei care frecventează locul e cazul să înțeleagă că se cade să-l și apere, să-l protejeze, să se implice indiferent că se numește Eden, Știrbei, Popescu etc. Dacă mergeți la bar și nu l-au dat jos, veți vedea afișat avizul de funcționare al afacerii Eden: este valabil doar până la 31 decembrie 2015, deci, pragmatic vorbind, nu există motivație ca funcționarea afacerii să fie protejată la această adresă. Mai mult, există zvonuri, e drept, că deja este în derularea mutarea în alt loc. Rămâne de văzut.

      Vă înțelegem apropos de Oromolu, dar nu avem timp suficient și oameni care să documenteze și să acopere toate cazurile grave din oraș în același timp. Există oaresce diferențe. Știm casa de multă vreme, am urmărit-o, era aproape să fie demolată la un moment dat. Am fotografiat, am început o documentare, dar voluntarul nu a dus la bun sfârșit proiectul. Față de ce era vorba să se întâmple acolo, proiectul de acum e chiar prietenos, dar da, există probleme serioase și acolo. Dacă dvs. sunteți amabil să scrieți un material noi cu drag îl publicăm sub semnătura dvs. la noi. Dacă v-ar plăcea, vă rugăm să ne spuneți, ca să vă transmitem numărul de semne. O precizare importantă: abordarea noastră e rațională, echilibrată, analitică, iar în final propunem și soluții, variante și căi de acțiune. Avem redactare și redactare de specialitate. E important să discutăm un pic înainte de a începe să scrieți. Mai mult, petițiile sunt tot rezultatul contribuției voluntare, deci dacă doriți, fie în cazul Oromolu (în funcție de ce putem face ținând cont de stadiul lucrărilor), fie în cazul celor în care nu sunt atât de avansate lucrările deci chiar avem șanse mari să oprim distrugerea, să ne scrieți. Adresa redacției este redactie@infobdb.ro.

      La fel și în cazul DNA. Dacă știți că DNA reacționează și la astfel de cazuri și care e procedura, vă rugăm să ne spuneți și îi vom adăuga la lista de instituții de sesizat prin petiții în aceste cazuri.

  7. Raluca Demetrescu
    30 iulie 2015 at 12:51

    Nu lacomiei rechinilor imobiliari, mitocanilor si guvernantilor verosi! Nu vrem rahaturi noi pe post de arhitectura sau si mai rau in locul cladirilor vechi frumoase!

Lasă un răspuns către Catalin Cumpanasu Anulează răspuns

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.