Despre Soare și planete, stele și rachete. Școala la Palat

Până pe 30 august, Muzeul Municipiului București organizează programul „Școala la Palat”, prin care invită copiii la ateliere despre diferite subiecte, susținute de mai mulți instructori, care îmbină ideile și experimentele.

În timpul vacanței, cei mici pot descoperi lucruri noi despre istoria urbană, benzile desenate, astronomie sau reciclare creativă. Printre cei care contribuie la educația non-formală se află membrii unor asociații sau instituții: Alina Havreliuc, Ionela Uță, Adrian Șonka și Mihai Grăjdeanu.

Atelierul de astronomie pentru copii pornește o călătorie prin spațiul cosmic, cu stelele și planetele care compun harta cerului. Adrian Șonka, un îndrumător entuziast și spontan, găsește exemple și comparații potrivite, cu ajutorul cărora îi inițiază pe cei mici în descoperirea universului.

Atelier de astronomie

Copii și Adrian Șonka în timpul uneia dintre sesiunile Atelierului de astronomie

Întâlnirea curge lin, cu schimb de replici și priviri curioase, instructorul lansează întrebări, copiii încearcă să găsească răspunsurile în mod independent și sunt încurajați să își expună propria părere.

„Soarele este o stea sau o planetă?”
„O stea, pentru că stelele sunt pline de raze.”
„Stelele au lumina lor, în timp ce planetele se văd datorită luminii Soarelui.”

„De ce când săriți de pe pat ajungeți întotdeauna pe covor?”
„Pentru că ne atrage Pământul.”
„Un răspuns foarte bun! Forța de atracție se mai numește gravitație.”

„Ce este spațiul cosmic?”
„Un loc fără aer.”
„Corect! Când ieșim din atmosferă, trecem în spațiul cosmic, întunecat.”

În discuție au apărut rachetele care decolează și trec deasupra norilor, subțiri și lungi ca să nu opună rezistență așa cum se întâmplă când scoatem mâna pe geamul mașinii iar aerul ne împinge mâna cu forță. Sateliții, „niște bombonele” în jurul Pământului, sunt trimiși să fotografieze sau să ne ajute să ascultăm radio.

Înainte ca rușii sau americanii să trimită oameni în spațiu, aceștia au trimis câini, pisici, maimuțe sau șoareci pentru a le observa reacțiile, comportamentul, felul în care se adaptează. Copiii au mai aflat că în spațiu sunt mult mai ușori și astronauții plutesc prin tuburile Stației Spațiale Internaționale, acolo unde își duc la îndeplinire misiunile.

Prezentarea a fost însoțită de filmulețe și de observare directă. În curtea muzeului, a fost amplasat un telescop prin care a fost proiectată pe hârtie lumina soarelui. Adrian Șonka le-a arătat copiilor petele solare și le-a vorbit despre culorile stelelor – când stelele sunt foarte fierbinți devin albastre.

Inițiativa de a organiza ateliere pentru copii pe timpul vacanței, având teme diferite față de disciplinele studiate la școală, este apreciată atât de cei mici, care află cu încântare lucruri noi, cât și de cei mari, care își doresc să le umple timpul cu activități interactive și benefice.

Școala la Palat
1 iulie – 30 august
Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu
Bulevardul Ion C. Brătianu nr. 2
Programul atelierelor: miercuri – duminică, 12:00 – 13:30
Bilet de participare: 10 lei

Detalii despre programul pe zile: www.muzeulbucurestiului.ro/scoala-la-palat.html

Sursa foto: Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.