Prietenii Bucureștiului

FAVORIT, înapoi la cetățeni!

4 octombrie 2013

cinema favorit

Grupul „Inițiativa Favorit” vă invită astăzi, 4 octombrie 2013, la ora 18:00, la evenimentul „FAVORIT, înapoi la cetățeni”. Întâlnirea va avea loc în incinta restaurantului Ring, din stânga cinematografului (Drumul Taberei nr. 28).

Scopul acestei întâlniri constă în consultarea cetățenilor din cartierul Drumul Taberei cu privire la destinațiile care se vor atribui clădirii fostului cinematograf, respectiv:

  • spectacole care se vor organiza în sala de spectacole (proiecție de filme, teatru pentru adulți, teatru pentru copii, operă, operetă, balet, spectacole ale instituțiilor de învățământ și cluburilor pentru copiii din București, concerte de muzică clasică, jazz, rock, etc.);
  • activități care se vor desfășura în sălile pentru vârstnici, tineri si copii;
  • alte activități conexe conform sugestiilor pe care le vom primi de la locuitorii cartierului

și urgentarea începerii lucrărilor de reamenajare.

Grupul „Inițiativa Favorit” își asumă rolul de a comunica autorităților abilitate propunerile adunate de la cetățeni cu ocazia acestui eveniment. De asemenea, grupul se va asigura că acestea vor fi luate în considerare la elaborarea viitoarelor proiecte sau programe ale Centrului Cultural „FAVORIT”.

La acest eveniment sunt invitați: Primăria sectorului 6, Centrul Cultural European Sector 6, Clubul Copiilor Sector 6, Ministerul Culturii, Arhiva Națională de Filme, directori și cadre didactice din grădinițe, școli, licee din Sectorul 6.

Evenimentul va avea și un program destinat oamenilor de toate vârstele:

  • spectacol de teatru: sceneta „Petrecerea“, semnată Cezar Boghină și interpretată de elevi.
  • concert: „Formația Miracol” de la Clubul Copiilor Sector 6, condusă de doamna profesor Gabriela Cicone
  • concert: trupa C.N.P. („Codul Noetic Personal”), rock, jazz și funk.
  • atelier creativ și de comunicare: Alexandra Dinu și Irina Anfile, cele mai tinere membre ale Grupului „Inițiativa Favorit”
  • atelier de educație medicală pe înțelesul tuturor: „ce impact pot avea drogurile asupra corpului uman”, susținut de Centrul Caresse.

Grupul „Inițiativa Favorit” este un grup de inițiativă cetățenească, format din oameni obișnuiți din cartierul Drumul Taberei – zona Favorit, care s-au hotărât să contribuie la îmbunatățirea traiului din această zonă. Grupul de inițiativă a luat naștere în luna mai 2010 cu sprijinul Centrului de Resurse pentru participare publică – CeRe.

În data de 8 aprilie 2013, în ședința ordinară a Consiliului Local al sectorului 6 în care s-a aprobat Bugetul consolidat de venituri și cheltuieli al sectorului 6, s-au alocat 11 milioane de lei pentru consolidarea, extinderea și modernizarea Cinematografului „Favorit”.

Grupul „Inițiativa Favorit”
E-mail: initiativa.favorit@gmail.com
Blog: initiativafavorit.blogspot.ro
Facebook: www.facebook.com/initiativafavorit

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.