Când cei din Dristor sau de la Armenească chiar fac politică

28 ianuarie 2014

Nota redacției: În luna decembrie, a circulat pe internet invitația la o dezbatere cu titlul: „Cetățenii ar trebui să poată declanșa în circumscripție proceduri de demitere a parlamentarilor?“ Era chiar în săptămâna de după votul din parlament prin care aleșii noștri au încercat să treacă o lege a amnistiei și modificări ale Codului Penal care îi scuteau de a mai răspunde în fața legii pentru conflict de interese. Ne-am dus și noi la dezbatere, am fost impresionați de format și calitatea intervențiilor și am invitat organizatorii să-și prezinte proiectul. Mai multe date, precum și informații despre următoarele dezbateri puteți găsi pe www.romaniapublica.ro.

dezbatere

Dezbaterea privitoare la gazele de șist organizată de România Publică în luna noiembrie 2013

Umblă vorba că toată lumea se pricepe la politică și la fotbal. Mai auzi ce-a făcut unul sau altul pe la talk-show-uri, mai arunci un ochi la o știre, mai sâsâi printre dinți o înjurătură pe vreun forum online și îți vezi în continuare de treabă. În fond, ți-ai zis nițel oful pe unde ai putut, „ăia“ fac oricum tot ce știu și vor ei să facă. Tu mâine ai o chirie de plătit sau vreo factură la
lumină și nu o vor face ei în locul tău.

Democrația este plictisitoare atunci când funcționează, nu? Ne tot uităm cu jind la cele occidentale și ni se pare că nu vom ajunge acolo niciodată. Rar se mai păruiește la ei cineva sau e prins cu mâna în sac, iar atunci când se întâmplă se lasă cu demisii în doi timpi și trei mișcări. Știu, noi suntem altfel, mai balcanici sau dâmbovițeni, și n-am început de prea multă vreme, dar chiar ne-ar mai trebui 50 de ani pentru schimbări? Întrebarea firească e cine și ce face, sau ar trebui să facă, pentru ca lucrurile să se schimbe? Numai atitudinile și acțiunile clasei politice ar trebui revizuite? Și dacă da, cum? Iar dacă nu, ce poate face cetățeanul din Dristor sau din Armenească, de unde să înceapă și cum?

Dintre multele locuri din care s-ar putea începe, unul ar fi să știm ce gândesc politicienii cu privire la multe din lucrurile care ne privesc. Asumat și responsabil. Știți ce cred reprezentanții PSD atunci când vine vorba de sistemul de impozitare, de exemplu? Sau cei din PNL cu privire la vârsta de pensionare? Dar cum crede PDL că ar trebui administrată relația dintre stat și biserici? Sau oricare alt partid când vine vorba de orice alegere și vot ce are un efect asupra felului în care ne desfășurăm activitățile zilnice? Care ar trebui să fie direcția pe care România să o urmeze în următorii 25 de ani? Ori ce politici agricole sau energetice ne-ar trebui? Vrem mai multe femei în politică? Lista e lungă și poate fi completată de oricare dintre noi.

Să spunem că vrem să începem de aici. Cum facem? O variantă ar fi să vizitezi site-urile partidelor, unde găsești strategii, principii, viziuni, bilanțuri. Alta e să aștepți campaniile electorale și să vezi la ce se înhamă fiecare candidat că va face dacă va fi ales, după care pui ștampila. Sau nu. După vot, aștepți să vezi ce iese, iar dacă nu „iese“ nu-i mai dai votul la următoarea campanie. Pare simplu, la îndemână, eficient, democratic. Cu o singură mențiune, importantă însă: la noi nu prea se întâmplă.

Întrebarea firească e cine și ce face, sau ar trebui să facă, pentru ca lucrurile să se schimbe? Numai atitudinile și acțiunile clasei politice ar trebui revizuite?

Declarațiile politicienilor cu privire la o multitudine de proiecte sunt disipate și oscilează. Uneori de la o zi la alta. Se vorbește în nume propriu, pe multe voci și în foarte multe locuri. Dezbaterile se mută, de cele mai multe ori, în studiouri de televiziune, pe forumurile redacțiilor, pe Facebook sau la o bere, iar cei din Parlament votează după „cum le dictează conștiința“. Asta în cazul în care se fac dezbateri, fie și de acest tip. Cu puțin noroc, putem fi scutiți și de aceste eforturi. Neîncrederea dintre „tabere“ și hăul dintre „noi“ și „ei“ fac ca și minimul dialog care există să fie isteric, parțial și slab administrat, cu prea puține pârghii de sancțiune.

De aici a pornit și ideea proiectului România Publică. ARDOR (Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică) împreună cu MRC (Median Research Centre) și GRASP (Societatea Globală a Tinerilor Profesioniști Români) și-au pus fiecare experiența în comun și au creat o platformă de dezbateri care să aducă mai aproape vaga noțiune de interes public și să încerce să încadreze partidele într-o formulă de evaluare structurată și ușor de urmărit pe termen mediu/lung. Așadar, politicieni, experți și cetățeni care să dezbată, cu argumente pro și contra, după niște reguli simple și transparente, subiectele propuse. Bonus: aparate de vot electronic și niscaiva cercetări sociologice.

În noiembrie a avut loc prima dezbatere, într-un amfiteatru din Universitatea București. Dilema era dacă „România ar trebui să exploateze gazele de șist?“. Aproximativ o sută de cetățeni în sală, cea mai mare parte bucureșteni invitați aleatoriu de prin toate cartierele și din medii cât mai diverse, dar și oameni interesați de subiect care s-au înscris prin intermediul site-ului www.romaniapublica.ro. Moderatorul dezbaterii a fost Laurențiu Colintineanu, jurnalist RFI, iar alături de el au răspuns invitației PNL, Partidul Verde și Noua Republică. Reprezentantul PDL a absentat, deși confirmase prezența, restul nu au răspuns. Experții și observatorii au încercat să convingă publicul de beneficiile sau riscurile unui astfel de demers, cu nuanțe și argumente dintre cele mai diverse. Redau aici numai rezultatele voturilor: înainte de începerea dezbaterii cei din sală au votat 31% pro, 53% se opuneau, iar 16% erau indeciși; la final 26% au mai fost pro, 66% se opuneau, iar numărul indecișilor a scăzut la 8%.

În decembrie a avut loc cea de-a doua dezbatere și am vrut să vedem dacă „Cetățenii ar trebui să poată declanșa în circumscripție proceduri de demitere a parlamentarilor?“. În același format, la începutul dezbaterii 93% din public a fost de acord să existe o astfel de procedură, 4% au fost contra și 3% au fost indeciși. La final, însă, numai 74% mai erau pro, 18% contra și 8% indeciși.

Reacțiile din sală, intervențiile cetățenilor, discursurile argumentate ale politicienilor și pledoariile echilibrate și informate ale experților au confirmat că un astfel de demers, deși nu întotdeauna ușor de administrat cu un public atât de divers și opinii divergente, poate pune umărul la resetarea relației dintre aleși și alegători printr-o formulă de dialog direct și așezat, în care dăm mai tare ideile și mai încet zgomotul. Nu rezolvă toate problemele țării și cu siguranță nu e singura inițiativă care încearcă să propună soluții. Până ajunge democrația noastră să fie plictisitoare, vă propun să mai avem astfel de încercări, mai ales între perioadele electorale. Nu de alta, dar îmi doresc să fim „cetățeni convinși, nu învinși“, vorba unui slogan din România Publică, cu care vă veți mai întâlni în 2014.

Foto: Paul Robert Nizzoi

Un comentariu

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.