Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor

27 octombrie 2014

Moaștele sfântului Dimitrie cel Nou sunt păstrate, în București, într-o raclă din argint și aur din biserica Mitropoliei. Este sărbătorit în fiecare an pe 27 octombrie, pentru acest eveniment adunându-se pe Dealul Mitropoliei mulțime de creștini ortodocși. Sfântul Dimitrie Basarabov a trăit în secolul al XIII-lea sau al XVIIlea, născându-se în satul Basarabov, în Bulgaria de azi, la 80 km de București, la sud de Dunăre, din părinți ortodocși de origine vlahă.

În 1774 moaștele sfântului, care se aflau într-o mănăstire de pe teritoriul aflat pe atunci în stăpânirea Imperiului Otoman, au fost aduse la Mitropolia din București de generalul rus Peter Salticov, care a primit din partea mitropolitului Grigore al Munteniei o mână a sfântului, pe care a dus-o la Kiev.

 

Sfântul Dimitrie Basarabov

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat, oficial, ocrotitorul orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea al Ungrovlahiei (1792-1793).

În 1917, când Bucureștiul era ocupat de armatele germană și bulgară în timpul Primului Război Mondial, sicriul a fost furat de la Mitropolie de un grup de soldați bulgari și transportat cu automobilul până aproape de Giurgiu, pentru a trece dincolo de Dunăre, la Rusciuc. În urma intervențiilor făcute de Mitropolie, comandatura germană a intervenit, organizând o operațiune de interceptare, la comanda generalului Mackensen. La Călugăreni, bulgarii au schimbat automobilul cu o căruță. În dreptul satului Daia, aghiotantul generalului Zach (comandant al județului Vlasca XI), un anume domn Rhefeld, a găsit căruța căutată, însoțită de soldații bulgari foarte înarmați. Detașamentul german a oprit transportul despre care fugarii spuneau că este bagajul unor ofițeri bulgari.

În după-amiaza zilei de marți, 19 februarie 1917, Divizia Administrativă a Capitalei l-a înștiințat pe Mitropolitul Conon că „Sicriul cu Moaștele Sfântului Dimitrie, întors din drumul spre Giurgiu, sosește astăzi la orele 6 p.m., anume sub gardă militară.” Relicvele au fost primite și verificate de o comisie specială, însoțită de garda civică de onoare. Au constatat că obiectele de cult erau neatinse „înlăuntru” și le-au așezat în locul de unde fuseseră sustrase.

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.