Dacă v-am pierdut cu numele din titlu, recapitulăm: Bobo de la „Fără zahăr“, pe Ada Milea o știți, Cristi Rigman e vocalist și percuționist, iar Ion Mureșan, ei bine, Ion Mureșan e considerat unul dintre cei mai valoroși poeți români în viață, iar cartea Alcool, ultimul său volum, a fost premiat de Uniunea Scriitorilor în 2010. Nu ne-ntrebați pe noi de ce n-ați auzit de Ion Mureșan dacă tot e așa mare, că nu noi îl dăm pe Gigi Becali la jurnalul de știri.
Partea bună a poveștii e că trei artiști tineri s-au apucat să transforme poemele din cartea Alcool în cântece, au adaptat puțin textele și-a ieșit o minunăție de album. Dacă vreți să vă convingeți, găsiți mai jos câteva melodii. Iată și un mic poem:
„Și a fost seară.
Și a fost dimineață.
Dar asta a fost demult.
Și o singură dată.“
(Facerea lumii)