Această publicație își propune să aducă cititorilor, din spatele ușilor primăriilor, informații care „sunt“ publice și au repercusiuni asupra tuturor bucureștenilor. Vă prezentăm în rândurile care urmează o selecție a propunerilor supuse votului în Consiliul General al Municipiului București în lunile august și septembrie ale anului curent. În data de 30 august, cu bateriile încărcate după concediu, cei care administrează Bucureștiul „în general“ și-au propus să dezbată nu mai puțin de 74 de puncte, pe care le-au înșirat școlărește pe ordinea de zi. În septembrie probabil că au obosit deja și s-au mulțumit cu o cifră mai realistă, deci s-au oprit la 20 de subiecte de discutat într-o singură zi! Spicuim:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unei/unor finanțări rambursabile interne și/sau externe în valoare totală de până la 800.000.000 de euro sau echivalent în lei, în vederea restructurării datoriei în valoare de până la 500.000.000 de euro și realizării de investiții.
- Proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de închiriere aprobat prin HCGMB nr. 362/22.10.2009.
Se referă la clădirea de birouri din Splaiul Independenței nr. 291-293, în care își desfășoară activitatea Primăria Municipiului București. Costuri: aproximativ 3 milioane de euro/an. - Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Închidere Inelul Median de Circulație la Zona Nord/Autostrada Urbană ‒ tronson Lacul Morii ‒ Șoseaua Colentina“.
Conform Devizului General, această lucrare costă 1,57 miliarde de euro pentru 13 km de „cale rutieră“, ceea ce înseamnă aproximativ 100 de milioane de euro/km de șosea și asta, fără a pune la socoteală banii cheltuiți pe exproprieri și alte costuri. - Proiect de hotărâre privind concesionarea prin licitație publică, a unui teren situat în Calea Griviței nr. 100-102, sector 1, în suprafață de 1500 m2, teren aparținând domeniului privat al Municipiului București, necesar realizării unui imobil cu destinația de birouri, servicii, hotel, comerț, locuințe, servicii bancare, multiplex-cinema.
E adevărat, ducem lipsă de mall-uri… Este exact ce are Bucureștiul nevoie! Se dorește concesionarea a 1500 m2 din domeniul public, terenul respectiv aflându-se în spatele monumentelor istorice demolate în 2011 abuziv: Casa Rădulescu, Casa Eminescu și Hotel Marna. Bănuiesc că nu e foarte greu de înțeles de ce se insistă pentru bulevardul Berzei – Buzești. Redevența anuală va fi stabilită prin licitație, dar nu poate fi mai mică de 94.454,83 de euro/an. - Proiect de hotărâre privind acordarea sumei de 1.000.000 lei din fondul de rezervă la dispoziția autorităților Municipiului București din bugetul pe anul 2012, pentru susținerea echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea la competițiile internaționale.
Bucureștenii au fost întrebați dacă sunt de acord cu acest gest de „solidaritate“. Conform hotărârii consiliului general „suma se include la Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ teritoriale în situații de extremă dificultate“. - Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Penetrație Splaiul Independenței – Ciurel – Autostrada București – Pitești sau Străpungerea A1 – A2.
Va fi drumul prin care fluxul autoturismelor din autostrada Pitești – București va fi adus direct pe Splaiul Independenței (zona Semănătoarea), la 7 km de Piața Unirii, pentru a da nas în nas cu cârdul de mașini adus în centru pe Bulevardul Uranus. Deci cei care vor fi în tranzit prin București sunt invitați să străbată capitala fix prin Piața Unirii. Această șosea ar urma să treacă și pe la câteva zeci de metri de bazinele descoperite de apă potabilă de la Roșu, una dintre cele 3 uzine de tratare și producție a apei potabile pentru București. - Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 35/28.02.2011 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Străpungere Bd. Nicolae Grigorescu ‒ Splai Dudescu“, în vederea continuării și finalizării lucrărilor de interes public local și aprobarea sumei globale estimate a despăgubirilor compusă din valorile individuale aferente acestora.
Bucureștiul este străpuns din toate direcțiile!
Depinde foarte mult de noi, bucureștenii, dacă facem ceva pentru orașul nostru, dacă vrem ca și Bucureștiul nostru drag să fie un oraș minunat, așa cum a fost odată. De putut, se poate și există nenumărate exemple în multe locuri din oraș.