Bucureștiul este un oraș surprinzător. Când aveți un pic de timp, într-o după-amiază, ieșiți la plimbare prin centru, dar ocoliți marile bulevarde. Veți descoperi o altă față a orașului și străzi cu nume interesante, uneori simpatice, alteori de-a dreptul bizare. De pildă, mergând la pas prin cartierul armenesc, mai devreme sau mai târziu ajungem pe strada Speranței! Probabil că vă amintiți refrenul: „Casa cu plopi, strada Speranței, la parter“. Este liniștită, și-a păstrat casele vechi cu grădini cochete și blocurile moderniste din perioada interbelică, și nu este nicidecum lipsită de însemnătate. Aici, la numărul 13, a locuit prof. dr. Dumitru Bagdasar, părintele școlii românești de neurochirugie.

În apropiere se află strada Arcului care se continuă, peste strada Vasile Lascăr, cu (zău că nu glumesc) strada Săgeții. Și aici atmosfera e aceeași. O liniște tihnită, pisici pe la ferestre, ici și colo bătrâni care privesc strada din spatele perdelelor, case cu povești și arbori cu trunchiuri groase.

Cumva paralel cu Arcului și traversată de Speranței, se află strada Inocenței, mult mai scurtă decât celelalte din jur. Chiar în colț, lângă punctul de intersectare cu Vasile Lascăr, se află o frumoasă casă cu etaj, balcon din fier forjat. Gardul casei este acoperit de iederă, iar în grădină se află un tei uriaș. În lunile mai-iunie, parfumul este îmbătător. Ceea ce mă duce cu gândul la strada Parfumului, dar despre ea vom povesti într-un articol viitor.