„Dacă tu ești prea sensibil și nu poți să te implici direct, nu înseamnă că trebuie să stai deoparte.”

Merci Charity Boutique este un „magazinaș caritabil”, cum duios îl numește creatoarea sa, Alina Țiplea, aflat pe str. Smârdan, în plin centrul capitalei. O ceainărie-butic unde vă puteți petrece plăcut timpul liber și dărui celor în nevoie, pur și simplu luând un ceai sau participând la un eveniment organizat în acest spațiu.

Bună Dimineața, București!: Cine este inițiatoarea Merci Charity Boutique? Aveați o carieră deja în organizații caritabile?
Alina Țiplea: Nu, nu am lucrat într-o altă organizație. Pur și simplu sprijineam case de asistență socială, donând diferite lucruri care nu îmi mai trebuiau. Cum unele dintre aceste lucruri aveau, totuși, importanță pentru mine, m-am gândit cum să le valorific, sprijinind și alte cauze, cum sunt cele medicale. Nu fac parte dintr-o mișcare filantropică, dintr-un curent, sunt un om bun cu intenții bune.

BDB: Intenții bune puse, însă, în practică…
A.Ț.: Am făcut primul eveniment caritabil în 2011. Auzind de cazul Adrianei Cuța de pe internet, am vorbit cu cei de la Cinemagia, chiar înainte de operația ei (aveau nevoie de 4000 de euro) și le-am spus că vreau să-i ajut… Am organizat un eveniment de tip târg caritabil pe Lipscani.

BDB: Care a fost reacția lor?
A.Ț.: Au fost foarte încântați de idee, au fost foarte implicați. Mi-au adus și cărți, CD-uri, premii nerevendicate. Câteva cărți mi le-au lăsat mie, să le pot folosi pentru alte cazuri. După primul târg, le-a plăcut foarte tare cum am organizat și ce s-a întâmplat acolo. M-au rugat să mai facem un eveniment la Hard Rock Cafe și acolo m-am dus iarăși cu târgulețul după mine. Așa a fost primul caz.

BDB: Și cum ai organizat?
A.Ț.: Prima oară am crezut că lumea o să vină pur și simplu ca să o susținem pe Adriana…

BDB: Și nu a fost tocmai așa… De ce?
A.Ț.: Cred că suntem foarte ocupați și distrași de tot felul de alte… preocupări. Eu am avut și o piesă de teatru atunci, în prima zi (târgul a durat 2 zile), ținută de câțiva actori din trupa Passepartout a domnului Dan Puric. Intrarea era gratis. Cu toate acestea, mi-a fost foarte greu să strâng oamenii în sala respectivă, deși târgul se petrecea la Margot. Am întârziat piesa o oră ca să putem umple sala, apoi a fost bine. Eu crezusem că lumea o să vină pur și simplu pentru că susținem împreună o cauză și oamenii primesc ceva în schimb. În prima zi de teatru, am strâns 400 de lei din donații pentru că n-au fost mulți, nu erau curioși să intre. A doua zi, am scos un manechin, luat de la o prietenă. Am luat manechinul, l-am îmbrăcat frumos, l-am așezat afară și apoi… nu mai făceam față! Atâția oameni intrau încât toți prietenii care veneau pur și simplu la eveniment, deveneau voluntari ca să se ocupe de toată lumea aceea. Am strâns atunci 2000 de lei.

BDB: Manechinul i-a adus înăuntru, iar cazul Adrianei i-a făcut să mai rămână puțin… Și atunci s-a născut Merci Charity Boutique?
A.Ț.: Da… adică nu aveam o identitate, pur și simplu era o idee ce se contura, pe care vroiam să o încerc și să văd ce impact are, să văd dacă lumea e dornică să sprijine. Iar apoi m-am gândit să fie un fel de ceainărie… Până atunci, umblam așa ambulant, cu cortul, pe unde mă primeau oamenii.

BDB: O ceainărie?
A.Ț.: Da, pentru că mie îmi place să beau ceai și simt că acest concept mă reprezintă cel mai bine. Și cred în ideea că poți face fapte bune în timpul tău liber, fără să-ți iei din timpul tău liber. Aici, fie că vii să bei un ceai sau îți programezi o întâlnire sau că stai să citești, faci o faptă bună. De obicei, sunt foarte mulți care vor să doneze, dar nu vor să se intereseze de caz. Am avut un eveniment la Godot Cafe Teatru, venise mama cu fetița, care avea o problemă la ochi și foarte mulți dintre donatori nu au vrut efectiv să vadă fata pentru că erau foarte sensibili. Și aici intervine rolul nostru, al ceainăriei: dacă tu ești prea sensibil și nu poți să te implici direct, nu înseamnă că trebuie să stai deoparte. Te poți implica: vii și bei un ceai, noi facem interacțiunea cu persoana susținută.

BDB: Explicați pe scurt cum funcționează Merci Charity Boutique. Există ceaiul pe care îl oferiți contra cost, organizați și evenimente…
A.Ț.: Fie punem spațiul la dispoziție, fie facem noi evenimente: ateliere de creație, seri de film… Am avut chiar și zile de naștere, unde invitații veneau, consumau și lăsau o donație către noi sau sărbătoritul dorea ca invitații să-i ofere un cadou donând pentru cazul pe care îl susțineam. Am avut și seri de film, și teatru, o seară de lectură. Avem din două în două săptămâni, joia, „Seara cititorilor urbani”. Sunt oameni care îmi propun evenimente pentru anumite date. Știu că e uzual să se perceapă taxă pe spațiu, pe oră, dar la noi nu e așa. Fiecare donează cum consideră.

BDB: Totuși, în centru, chiriile sunt foarte mari.
A.Ț.: Adevărat. Noi avem spațiul subînchiriat de la French Bakery Smârdan, n-avem angajați. Avem personalitate juridică. Dacă am avea sponsor, lucrurile ar decurge altfel. Am avut un sponsor, Peter Barta, de la fundația „Post-privatizare”, care ne-a susținut în primele luni, cu o mare parte din chirie. Fără ajutorul lui, n-aș fi putut începe. Ne ajută și cei de la French Bakery Smârdan, donându-ne o parte din contravaloarea consumației făcute de vizitatorii noștri care vor și altceva în afară de ceai.

BDB: Și primiți și donații de la oameni, obiecte, haine.
A.Ț.: Avem și accesorii făcute de noi, din tot felul de obiecte reciclate, care pot fi luate in schimbul unei donații la alegere. Fiecare donează cât are, cât poate, cât consideră că valorează.

BDB: Ce fel de obiecte, haine primiți?
A.Ț.: Momentan primim donații de cărți, tablouri, mobilier, dar nu prea primim donații de haine, motivul fiind lipsa de spațiu. Tocmai de aceea aș vrea să închiriez un spațiu la periferie, poate mă sprijină autoritățile locale și atunci pot primi donații de la oameni, pe care le sortez ca și până acum. O parte din haine s-ar duce la Institutul Oncologic de la Fundeni, atunci când e nevoie, așa cum se întâmplă și acum, o parte ar rămâne la Merci Charity Boutique. Restul ar merge la magazinul pe care aș vrea să-l deschid, pentru a deservi două cauze. Prima este cea pe care o susținem noi, iar a doua este cea a comunității de acolo, a oamenilor cu venituri mici și care nu-și permit să cumpere din mall-uri sau magazine de firmă și care ar putea, contra unei donații derizorii, să-și procure hainele de la noi.

BDB: Colaborați cu Institutul Oncologic București, ei vă transmit cazurile?
A.Ț.: Da. Colaborez pe linia asta cu Asociația Pavel. La spital merg doar să mă joc cu copiii și merg când am un caz, ca să cunosc părinții, copilul. Comunicarea cu Asociația Pavel este foarte bună, ei știu cât pot eu să-mi asum și-mi trimit o listă de cazuri potrivită cu forțele noastre.

BDB: Pe lângă cazuri medicale, mai luați și altele?
A.Ț.: Sunt multe situații când noi acoperim integral sau parțial contravaloarea unor analize care sunt scumpe pentru familie: un RMN, un control mai aprofundat etc. Apoi sunt cazurile sociale, copii talentați, care, din cauza lipsei banilor, se pot irosi.

Alina Blaga, Alina Țiplea și Marius Manole
1500 de lei s-au strâns pentru Raul la întâlnirea organizată pe 16 mai, la Fratelli Espresso Bar:
„Marius Manole – omul din spatele actorului“
Făptașii: GensDuBien, Marius Manole, Merci Charity Boutique și invitații lor.

BDB: Am fost prezenți la unul dintre evenimentele organizate pentru Raul (diagnosticat cu Tumoră Parieto-occipitală dreapta (PNET) Supratentorială), al cărui tratament costă peste 800 de euro. În total, prin tot efortul făcut, câți bani s-au strâns și ce înseamnă suma aceasta pentru șansele de vindecare ale lui Raul?
A.Ț.: Din opt cure, noi am reușit prin aceste acțiuni din luna mai, să asigurăm patru, adică 6-7 luni de tratament. Dar nu se știe sigur dacă organismul lui va rezista. Vom vedea cum răspunde tratamentului, dacă e nevoie să-l schimbe. Ar mai fi nevoie de 1000 de lei pentru a plăti un flacon întreg și ne străduim să obținem suma aceasta în viitorul apropiat… ar mai trebui plătit un RMN, integral sau parțial, deci efortul nostru estimat este de minimum 1700-1800 de lei.

BDB: Și cum faceți cunoscute aceste cauze?
A.Ț.: Tocmai am împlinit 6 luni de când suntem aici. Ne promovăm așa cum putem, prin prieteni, cum ar fi actorul Marius Manole, care a venit aici, apoi a scris despre noi, aducând astfel alți oameni, cum sunteți voi… și aceștia iarăși au scris despre noi și așa se formează un lanț de oameni care fac fapte bune și care rezonează cu proiectul nostru și vor să facă pare din căsuța Merci.

BDB: Câți oameni sunt în spatele acestui proiect?
A.Ț.: Nu știu, e greu de zis pentru că toată lumea e voluntar. Sunt eu, e Lidia Butacu, voluntarul de bază. Apoi e agenția de publicitate Hello Menthol, care mi-a donat toate afișele, logoul, partea de creație. Sunt cei care scriu despre noi, ne ajută să ne facem PR-ul, cum ar fi Simona Dobre, Oana Vasiliu. Sunt mulți alții care ne-au susținut cu donații, de la sistemul audio până la mese și scaune și ei fac parte din echipă, într-un fel. Noi suntem prieteni cu toți cei care ne trec pragul. De obicei, majoritatea revin și atunci când revin, vor să facă mai mult decât să bea un ceai. Un prieten care la început a fost doar… „băutor de ceai”, că nu-mi place termenul de client, iar acum suntem cu adevărat prieteni, chiar mi-a spus: „Alina, vreau să fac mai mult decât fac acum, că vin să beau un ceai, e ok, am înțeles că ajut, dar vreau să mă implic mai mult”; și a venit cu idei, foarte bune idei, pe care o să le punem în practică. Chiar vrem să avem întâlniri cu acești prieteni, ca să schimbăm idei și să vedem cum putem crește si să ajutăm mai multe cazuri.

BDB: Care este următorul pas în dezvoltarea Merci Charity Boutique? O să apară site-ul, începeți demersurile pentru spațiul de la periferie de care vorbeam mai sus…
A.Ț.: Ne gândim să creăm un fel de grup de simpatizanți, care să plătească o cotizație lunară, câteva sugestii la alegere, să spunem, în schimbul unor beneficii. Căci dacă reușim să strângem 30-50 de oameni, ne-am putea acoperi chiria. Vom începe și demersurile pentru celălalt magazin, dar mai așteptăm puțin.