A 15-a lecție de educație civică

16 septembrie 2013

15 septembrie bw wide

Ieri seară, circa 20 000 de manifestanți au mărșăluit pe străzile Bucureștiului pe traseul Piața Universității – Piața Unirii – Calea Nerva Traian – Timpuri Noi – Tineretului – Bulevardul Dimitrie Cantemir – Piața Budapesta – Piața Unirii – Piața Universității

În coloană s-a aflat și Eugen David împreună cu un grup de roșieni, veniți la București pentru a manifesta și în capitală, alături de cei care refuză exploatările cu cianuri.

Manifestanții îl așteaptă pe primul ministru să coboare și în stradă, după ce ieri a coborât în mină pentru a discuta cu minerii. Dacă acolo a fost echipat ca „miner”, este de așteptat ca în Piața Universității să vină echipat cu PET de 0,5l și îmbrăcat ca un „hipster ecologist”.

ne-am unit

Oamenii se adună la manifestații după serviciu, începând cu ora 19:00 în timpul săptămânii de muncă și duminica începând cu ora 17:00.

Începând cu 1 septembrie, în București și în multe alte orașe ale țării și din străinătate, zeci de mii de oameni au protestat pașnic, în fiecare seară, împotriva proiectului minier de la Roșia Montană și a legii trimise de guvern către parlament, lege ce aduce încălcări grave asupra drepturilor omului și Constituției României.

Este cea mai amplă manifestație de protest din ultimii 20 de ani, iar cauza nu este una politică sau salarială, participanții nefiind beneficiarii direcți ai revendicărilor:

  1. Parlamentari, spuneți „NU” proiectului de lege prin vot la vedere, nu secret. Apoi interziceți mineritul pe bază de cianură în România.
  2. Guvernanți, respingeți urgent acordul de mediu
  3. Victor Ponta, Dan Șova, Rovana Plumb, Daniel Barb și Gheorghe Duțu – asumați-vă răspunderea și demisionați. Vrem să fiți și anchetați.
  4. Ministerul Culturii – cereți ca Roșia Montană să fie înscrisă în patrimoniul UNESCO.

Oamenii au strigat:

  • Nu corporația face legislația!
  • Presa română – plină de cianură!
  • Țara e în stradă, legea o să cadă!
  • Roșia, Roșia, uite revoluția!
  • România, trezește-te!
  • Săriți cu toții și strigați tare că România nu e de vânzare!
  • Deputați, legea n-o votați!
  • Uniți, salvăm Roșia Montană!
  • S-a dat șpagă barosană pentru Roșia Montană!
  • Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați!
  • Unitate națională!
  • Roșia Montană nu e de pomană!
  • Unitate! Unitate!
  • Dacă vă pasă, ieșiți din casă!
  • Demisia! Demisia!
  • Trădarea de țară în aur se măsoară!

 

Foto: Alex Oglindă și Bogdan Franovici

Video: Asociația Vira

Au fost filmați toți manifestanții care au trecut prin intersecția Budapesta. Filmul durează 23 de minute:

0.00-1.00 bicicliști
1.00-6.00 mulțime dispersată
6.00.-23.00 mulțime compactă

Un comentariu

  1. dan
    17 septembrie 2013 at 21:45

    Impresionant!
    Din 89′ nu am mai mai vazut atatia oameni pe strazile Bucurestiului!
    Tot Bucurestiu-i fruncea !
    Bravo!

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.