Din pasajul de la Universitate urcați scările către fântână, apoi mergeți un pic pe Strada Edgar Quinet, iar a doua ușă pe stânga într-o clădire impunătoare și veche deschide universul Facultății de Litere, vizuina Iepurașului din Țara Minunilor. După ce ați intrat în holul friguros, îndreptați-vă către Amfiteatrul Odobescu unde studenți și studente așteaptă, într-o rumoare mai mult feminină, să înceapă cursul.
Pășește încet, intră în amfiteatru, ia loc la catedră și se lasă tăcerea. „Bună ziua. Numele meu este Antoaneta Tănăsescu și împreună vom studia Teoria literaturii.” Prima întâlnire cu doamna T. a fost un act de magie – deși atât de micuță și de fragilă, luminează încăperea prin forța interioară, impune tăcerea cu delicatețe, vă pune pe gânduri cu fiecare cuvânt rostit.
Doamna Antoaneta Tănăsescu, profesor la Facultatea de Litere, a ținut diferite cursuri – Personaj/e, Retorica negației, Capodopera și altele, în timpul cărora le-a deschis studenților ochii, urechile, mințile și inimile. Discursul doamnei T., cu tonalități variate, nuanțe schimbătoare și cuvinte alese cu grijă, aduce împreună ca prin minune oameni, cărți sau idei din toată lumea și din toate timpurile – Platon și androginul, Hamlet, regi și regine, Salvador Dali, Moarte la Veneția și Gustav Mahler, numărul de aur, Baudelaire și dandy, Coco Chanel și moda, The Beatles și flori în păr. Doamna T. a inițiat un demers cultural-artistic prin care i-a însoțit pe studenți într-o călătorie labirintică, i-a ajutat necondiționat, i-a îndrumat și i-a încurajat să scrie, să fie liberi.
Atitudinea regală, discreția, deosebirea eului privat de cel public, disprețul față de expunerea excesivă a vieții personale pe micul ecran și alte aspecte similare ale societății contemporane au determinat-o pe doamna Tănăsescu să scrie o carte cu titlul Unde sunt manierele de altădată?, din care redăm un fragment: „Zâmbetul e cel mai bun tovarăș al politeței. Grație lui devii simpatic, îndulcești respectul, te impui, devii chiar popular. Zâmbetul nu-i numai o încrețitură a buzelor, ci și acea scânteie care luminează privirea. Surâsul trebuie să fie discret și să nu se prelungească prea mult.”
Întrebată ce modele a urmat în viață, această doamnă deosebită a răspuns: „N-ar trebui să căutăm modele la televizor, în lumea culturală sau în altă parte, ci să le întâlnim la școală, când mergem la farmacie, aproape de noi.”
Doamna T. s-a întors în lumea îngerilor în luna decembrie, însă va rămâne un Model pentru toți cei care au avut onoarea s-o întâlnească și pentru tinerii care își doresc să devină profesori.