Cât de important e să-ți cunoști istoria și să înveți din greșelile trecutului?
Ați auzit de Piața Anticarilor din București?
Noi tocmai am aflat azi câte ceva despre ea și vă spunem și dvs.
Pe 14 martie 1924, Comisia Interimară a Municipiului București aproba, prin Decizia nr. 84, ca Asociația Anticarilor să-și ridice un pavilion propriu foarte aproape de strada pe care pictorul Gheorghe Tattarescu își amenajase casa. Era vorba despre locul aflat în fața palatului în care funcționaseră Vama Poștei (construită în 1911) și apoi Procuratura Generală și Ministerul Administrației și Internelor, lângă Palatul CEC. Marele istoric Nicolae Iorga și-a adus o contribuție esențială la grăbirea demersurilor în vederea luării deciziei finale de înființare a Casei Anticarilor, ca mare iubitor de carte.
În revista „Conexiuni”, domnul Ion Cogan scria:
„Și ce păcat că un primar al urbei, militar de carieră, investit în funcție tocmai pentru a face ordine într-un oraș devastat de anormalitatea stării de război, a ținut morțiș, probabil, să-și arate „recunoștința” pentru cei care știau, numai uitându-se la tine, ce carte cauți, cât să-ți ceară și fiind mulțumit de prețul achiziției să revii după o zi-două, o săptămână sau la salariu… pentru ca întreaga scenă să se repete aproape identic… Și pentru că primii lui dușmani erau (desigur) acești cărturari-negustori și clădirea lor frumoasă, cochetă din piața ce își regăsise o a doua tinerețe tocmai prin prezența activă în viața comercial-culturală a capitalei a acestora, domnul general Ion Rășcanu – primar între 21.X.1942 și 22.VIII.1944, a găsit de cuviință să-i expulzeze în 8 colțuri diferite ale orașului, iar pavilionul să fie demolat fără nici o explicație, lăsând un gol imens în sufletele și așa chinuite ale bucureștenilor care se îndrăgostiseră, pur și simplu, de acest loc.
