Salonul Calului 2015

24 aprilie 2015

Salonul Calului 2015

Puțină lume știe că Bucureștiul a avut un hipodrom, undeva în nord. A fost proiectat de arhitectul Ion Berindei, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Era un hipodrom ce respecta toate standardele vremii, întregul complex întinzându-se pe 60 de hectare și a fost inaugurat cu mare fast în 1908.

„Terenul era foarte frumos, iar clădirea principală, acolo unde erau tribunele, era o a adevărată operă de arhitectură extraordinar de reușită. Era unul dintre cele mai frumoase hipodromuri din Europa. Era comparabil cu cel de la Paris”, a povestit cândva istoricul Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Hipodromul era administrat de Clubul Jocheilor Români, iar cursele erau organizate în fiecare duminică, pe tot parcursul verii.

În anul 1952 a început construirea Casei Scânteii și a dispărut partea dreaptă a hipodromului, iar în 1963, când a fost construit Pavilionul care azi se numește Romexpo, hipodromul bucureștean a dispărut cu totul.

În 2012, la 60 de ani de la începerea distrugerii hipodromului, Clubul de echitație Equestria, aflat pe DN1, a reînnodat tradiția, organizând în luna septembrie prima ediție a Salonului Calului. Au urmat două ediții, iar azi au început probele celei de-a patra, cu copiii, amatorii, caii și sportivi debutanți.

„Pe parcursul celor trei zile de concurs, probele sportive se vor adresa atât profesioniștilor, cât și amatorilor, sportivilor debutanți, juniorilor și copiilor.”

Se desfășoară 14 probe de sărituri peste obstacole, cu diferite bareme: probe cu baraj, probe de ștafetă, probe de îndemânare călare, probe la cronometru.

Proba finală a etapei va fi și cea mai dificilă: Trofeul Jockey Club – probă de nivel B, cu baraj la cronometru.

Dacă veți participa la eveniment vă veți putea bucura de prezența cusurgiilor Mihai Găinușă și Codruț Kegheș, care vor introduce probe amuzante precum: „Proba în oglindă” cu ponei, dedicată copiilor, „Ștafeta cu urmărire” și altele asemenea.

Salonul Calului 2015

24 – 26 aprilie 2015 (program complet)
Clubul Equestria
strada Hipodromului FN,
Sat Tâncăbești, Comuna Snagov

Preț bilet: 30 lei/zi (vineri intrarea liberă), de vânzare la fața locului. În prețul biletului beneficiați de:

  • participarea la toate probele sportive ale zilei respective;
  • acces la facilitățile clubului – restaurant, magazin de echitație, manej de pregătire și încălzire a cailor;
  • vizitarea bazei hipice, cu acces la boxele cailor;
  • participarea la activitățile adresate spectatorilor (tombole, concursuri, plimbări cu ponei).

Pentru a ajunge la evenimentul Salonul Calului, puteți folosi transportul maxi taxi care pleacă de la Piața Presei Libere (terminalul RATB unde întoarce tramvaiul 41) și oprește pe traseu în toate stațiile RATB.

Liniile care circulă spre Clubul Equestria sunt: 440, 447, 444 si 446 (ultimele două ajung până la intrarea în satul Tâncăbești). Dintre aceste linii, cea care circulă mai des este 440: sâmbăta la interval de 20 de minute, iar duminca la interval de 30 de minute. Biletul din București costă 5 lei.

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.