Viața actuală îmi oferă aproape zilnic un lucru interesant pe care aș vrea să vi-l povestesc.
De pildă: Eram în același avion Zurich-București, cu un fost prim-ministru al României, drept urmare mă gândeam să scriu despre părerea mea referitoare la politica din România. Sau acum, că fac și un master la universitate, comportamentul anumitor profesori este chiar o invitație să scriu o satiră. Sau de pildă muncesc, ca orice om cu studii superioare în București, la un call-center la servicii clienți la o multinațională, ce chiar cere o analiză de sistem și oportunități pe piața muncii. Sau despre de ce este obligatoriu la cununia de la starea civilă o adeverință medicală. Mă întreb dacă asta chiar nu depășește viața privată și mai degrabă trebuie să fie ceva intim într-un cuplu.
Deja aveam pe gând să aleg una dintre temele de mai sus să adâncesc la subiect, dar nu! A intervenit ceva mult mai important și interesant: O seară frumoasă și liniștită, acum niște zile, am stat acasă în sufragerie. Trebuie să adaug că stau la etajul 13. Am citit ceva pe net, și brusc a apărut lângă picioarele mele un șobolan (da, șobolan și nu șoarece cum toți cei care povesteam m-au întrebat). Am țipat ca o pițipoancă extremă și eu, autoconsiderându-mă mereu un fel de Bruce Willis feminin, am urcat eroic pe scaun și acolo am rămas. Șobolanul bineînțeles s-a speriat la prima mea țipare și a fugit imediat.
După trecerea șocului, colega mea de apartament (pentru cei care citesc mai de mult: fostul coleg a plecat înapoi în Franța) și eu am discutat și ne-am informat imediat că șobolanii sunt deștepți și desigur s-a întors de unde a venit. Adică în gaură la țevile din baie. Dar să îl lăudăm că era șobolan sportiv. Să urce până la acest etaj! Imediat am închis cu tot ce găseam prin casă intrarea lui vizitator. Și am început să râdem de reacția noastră.
Când voiam să mă culc, intrând în camera mea, l-am văzut așezat în colțul tavanului, pe țevi. Acum, reacția mea s-a repetat, doar că de data asta fără eschivare pe scaun. Panicate, am sunat pe toată lumea să întrebăm dacă au chef să ne ajute, adică să vină să prindă pe șobolanul, care în continuare era stabilit fericit în refugiul meu. Mă mir că miercuri la ora 23:00 toată lumea a renunțat la această minunată invitație.
Deci am sunat la un exterminator profesionist. Când a ajuns, noi, naive, credeam că îl prinde cu o cutie mică sau cu o capcană cu cașcaval. Bineînțeles, a venit cu otravă. Dar când el a văzut ochii noștri mari, s-a dus în camera mea și s-a baricadat acolo. 1 la 1. Ne-a spus apoi că era un pui de șobolan cu un corp cam de 15 cm, fără coadă, deci nu vreau să știu ce înseamnă un adult. După cam un sfert de oră, l-a captat. Eroul nostru!
Ce a rămas este o cameră care arăta parcă a trecut un taifun pe-acolo, dar fără șobolan. Și concluzia înțeleaptă: dacă vrei să afli ceva despre tine însăți, trebuie să întâlnești vreodată un șobolan la tine acasă.