Hala Matache

22 octombrie 2012

Proiectul Diametralei Nord-Sud (pe înțelesul nostru, al cetățenilor)

Hala Matache alături de diametrală

Așa ar putea să arate Hala Matache păstrată pe locul actual, alături de diametrală

La sfârșitul anului 2010, au început lucrările de execuție pentru lărgirea străzilor Buzești, Berzei și Vasile Pârvan, cu scopul de a se ajunge repede și drept cu mașina de la Piața Victoriei la Casa Poporului. Acesta este proiectul Diametralei Nord-Sud.

Lucrările au început în pripă și în forță, fără să fie acordate toate avizele și autorizațiile cerute de lege (de exemplu, 7 monumente istorice demolate fără autorizație), iar prin sesizările făcute, proiectul a fost declarat ilegal și anulat în justiție. Lucrările au fost oprite din iunie 2011, dar pentru a finaliza totuși zona devastată și pentru a nu afecta viața cetățenilor din cartier, s-a format un grup de negociere între Primăria Municipiului București, Ministerul Dezvoltării și reprezentanți ai societății civile (asociații și fundații preocupate de situația orașului). În mai puțin de o lună, pe 3 august 2011, s-a concluzionat că lucrarea poate continua: strada poate fi executată așa cum a fost prevăzută (cu două benzi pe sens și tramvai pe mijloc), fără a demola Hala Matache – inima cartierului, care dăruiește, de altfel, numele zonei. Ea poate fi conservată, restaurată de urgență și redeschisă comerțului în condiții moderne de igienă. Un exemplu că se poate este un alt monument istoric și arhitectural – Hala Traian.

A trebuit să treacă jumătate de an pentru ca, abia în februarie 2012, Ministerul Dezvoltării să elibereze actul necesar continuării lucrărilor, aviz conținând însă condiții: păstrarea Halei Matache în locul actual și renovarea ei, micșorarea intersecției de tip giratoriu dintre strada Mircea Vulcănescu, strada Berzei și prelungirea bulevardului Gării, simultan cu începerea unui proces de regenerare urbană. La puțin timp după Ministerul Dezvoltării, în martie 2012, Primăria Municipiului București emite o autorizație pentru intervenția de urgență asupra Halei Matache, vandalizată sistematic în lipsa protejării și ajunsă astfel într-un stadiu avansat de deteriorare.

Întreaga poveste a negocierilor, propunerile alternative, analiza cantitativă a câștigurilor, studiul sustenabilității și păreri ale experților din mai multe domenii (atât români, cât și străini) au fost publicate în volumul Cui i-e frică de cartierul Matache? Principii de regenerare urbană pentru zona Matache – Gara de Nord din București, editată de Pro Patrimonio în 2012.

Situația actuală

Totul a rămas pe hârtie, autoritățile amânând nejustificat orice acțiune. Hala continuă să fie vandalizată cu bună știință și ca urmare a indiferenței autorităților – se sparg elementele de susținere, se fură material. Poliția locală, aflată în subordinea Primăriei Municipiului București, nu intervine, deși se petrec acte contra legii. Un număr tot mai mare de bucureșteni, dar și reprezentanți ai diferitelor asociații scriu permanent autorităților și manifestează în cele mai diverse moduri și locuri, cerând autorităților să respecte legea și dreptul cetățenilor la o viață decentă și la un oraș demn, care să-și păstreze istoria bogată și veche! Zona are deja grave probleme sociale, care s-au agravat de la începerea șantierului. Procesul de sărăcire este accelerat de șantierul deschis și abandonat fără justificare. Este aproape imposibil accesul cu mașina, micile magazine, care înainte aveau o viață liniștită, dau faliment unul câte unul, oamenii evită să treacă prin zonă din cauza prafului, a noroiului, a gropilor și gunoaielor.

Acțiunile asociațiilor nu țin șantierul în loc!

Bucureștenilor care locuiesc, lucrează sau trec prin zonă li se prezintă informațiile trunchiat și deformat, Primăria Generală a Bucureștiului aruncând vina pe „altul“, după ce în iunie 2011 a acceptat păstrarea Halei în amplasamentul istoric și adaptarea șoselei, respectând specificul clădirilor din zonă. Există un comunicat de presă pe care îl puteți consulta pe site-ul primăriei (aici). Mai mult de-atât, primăria ignoră cerința de a organiza un concurs, așa cum cere legea, conform avizului emis de Ministerul Dezvoltării și aflat încă în vigoare. În timpul negocierilor, un grup de arhitecți a schițat voluntar o variantă concretă și argumentată, tocmai pentru a dovedi că soluții există și că cea mai potrivită trebuie să fie aleasă în urma unui astfel de concurs de propuneri. Nerespectându-și angajamentul, Primăria Municipiului București nu ne reprezintă interesul și ne încalcă drepturile de cetățeni!

Mai mult, după mai bine de un an, Primăria revine asupra promisiunii și cere modificarea condițiilor pentru continuarea proiectului, fără argumente și fără explicații pentru amânarea lucrărilor. Declarațiile domnului primar Sorin Oprescu amintesc vag de costuri mari legate de păstrarea în amplasament a Halei Matache și cer mutarea ei. Însă domnia sa omite să spună că mutarea este ilegală și că, pentru aceasta, ar fi nevoie să exproprieze și să demoleze încă două clădiri aflate în spatele Halei, ceea ce presupune cheltuirea altor sume mari din bani publici. Păstrarea halei pe locul unde a fost construită acum 113 ani nu implică decât costuri ce țin de consolidare și restaurare (costuri echivalente cu reconstrucția ei după mutare). Deci se economisesc cel puțin banii de expropriere. Decizia Ministerului Dezvoltării și Ministerului Culturii va fi luată într-o ședință comună în curând, dar tergiversările și revenirile instituțiilor statului asupra celor deja convenite prelungesc situația grea a oamenilor din zonă.

De ce e importantă Hala Matache?

Hala Matache

Diametrala, stradă pentru oameni, mașini, loc pentru promenadă și cumpărături

Hala Matache este un simbol al unei dezvoltări armonioase și al unui cartier proiectat pentru oameni. Primarul, ales să ne reprezinte, schimbă după bunul plac deciziile și angajamentele față de cetățeni și cere aprobarea unor acțiuni ilegale (mutarea unui monument istoric). Astfel, oricare dintre noi poate avea surpriza ca mâine, sub fereastra lui, „să se bucure“ nu de un mediu prietenos, ci de o autostradă pe care vâjâie mașinile sau că trebuie să-și evacueze propria casă în 72 de ore, pentru ca istoria și amintirile familiei sale să fie „demolate“! Păstrând Hala Matache ne păstrăm istoria, memoria, ne recâștigăm demnitatea și lăsăm moștenire generațiilor viitoare un oraș pentru oameni, nu pentru mașini și noxe. Cerem primarului general să respecte istoria Bucureștiului, să-i redea farmecul distrus prin demolări fără viziune, să ne respecte și să respecte legea!

Funcționarea halei ca piață agroalimentară aduce beneficii tuturor, iar amenajarea și igienizarea întregii zone va revitaliza un spațiu abandonat de Primăria Municipiului București și ne va chema la cumpărături, la plimbare, la întâlnire cu prietenii.

Promisiunea Primăriei Municipiului București, 01.08.2011:

www.pmb.ro/pmb/comunicate/presa_com.php?msj=493

Costuri expropriere Hala Matache: circa 1,5 milioane de euro.
Lucrările în zonă, cele din 2011: circa 19 milioane de euro
Demolare, reconstruire, mutare: alte costuri…
Costuri de intervenție urgentă: maximum 100 000 de euro

Ce putem solicita PMB, în calitate de cetățeni:

  • să cheltuiască banii cumpătat;
  • să igienizeze și să întrețină zona Halei Matache;
  • respect față de istorie: să păstreze Hala Matache pe locul unde a fost ea construită și să adapteze amenajarea șoselei moderne, care poate coexista în armonie cu orașul vechi.

De aici puteți descărca petiția „Bună dimineața, București!“ pentru restaurarea, igienizarea și reintroducerea halei în circuitul economic.

Pentru lista instituțiilor cărora le puteți trimite petiția click aici.

„Bună dimineața, București!” nu poate fi reprezentată sau angajată prin cititorii sau voluntarii ei. Orice sesizare sau petiție transmisă oricărei autorități a statului de către cititori va fi redactată de aceștia în nume propriu.

De asemenea, vă încurajăm să ne trimiteți pe adresa redacției (redactie@infobdb.ro) răspunsurile autorităților pentru a publica poveștile de succes și problemele întâmpinate în demersul dvs.

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.

doamnei
Raluca Munteanu
București, iunie 2013