Cu ochi străini

Pe bicicletă în jungla capitalei

6 octombrie 2012

bicicleta

Septembrie 2011. Au venit doi băieți din România cu un microbuz să mă ia, pe mine și pe cutiile pline cu lucrurile mele. Nu eram hotărâtă dacă vreau să iau bicicleta (mai degrabă o rablă pe două roți) cu mine sau să renunț de tot la ea. Faptul că a rămas o grămadă de spațiu în mașină a salvat-o să fie doar fiare vechi, ci să vină cu mine aici, în București.

Toată iarna a colecționat praful la mine pe hol. A venit primăvara și, drept urmare, și cheful să mă mișc mai mult. Inițial, am vrut să o duc pe trotuare, adică pe benzile special făcute pentru noi. Dar fiindcă ea este o doamnă mai în vârstă, care s-a obișnuit cu străzile fără gropi și fără sus-jos de la borduri, am simțit și auzit că nu-i convine deloc așa. În plus, am observat la pietoni și la alte animale că lor nu le convine cum conduc eu. Așadar, pentru bunăstarea oamenilor, m-am hotărât să merg pe strada, șoseaua, bulevardul

Primele dăți aveam puțin palpitație; am văzut cum conduc șoferii și întrucât nu am condus niciodată o mașină, nu știu cât de vizibil este un biciclist, dar a trecut repede și mi-a crescut curajul. Am început să îmi creez trasee: cu harta Bucureștiului în portbagajul care este, de fapt, un coș instabil, am descoperit orașul.

În cele din urmă, m-am obișnuit să merg cu bicicleta și a devenit mijlocul meu de transport. Cam de 3-4 ori pe săptămână am mers cu bicicleta la muncă. Locuiesc în Berceni și muncesc în Militari și fiecare drum îmi ia cam o oră, logic, dus-întors sunt 2 ore pe bicicletă. Acum, când îmi amintesc, chiar mă mir și eu, fiindcă în Elveția am făcut naveta la muncă, de la Thun la Interlaken, în Alpii bernezi, cu traseu de tren, șosea pentru mașini și un trotuar special pentru biciclete, ca o promenadă pe lângă lacul Thun. Chiar dacă drumul acela era perfect, cu priveliște către lac, munți și vaci și cu aer curat, mi s-a părut mult mai chinuitor decât aici, în București. Poate a lipsit riscul sau aventura…

Acum o lună am fost în concediu în orașul meu natal, Basel. Imediat m-am plictisit cât de ușor e mersul cu bicicleta: toți șoferii opresc și-ți dau prioritate! Chiar mă gândeam că trebuia să conduc beată ca să simt și acolo un pic din acțiunea și stilul bucureștean pe două roți. Multă lume de aici mă întreabă dacă nu mi-e frică să merg cu bicicleta pe șosea, fiindcă oameni conduc fără respect sau periculos, și în plus sunt și căței peste tot. Poate au dreptate cei care mă întreabă… Cu câinii maidanezi e suficient să mergi un pic mai încet și să le spui ceva drăguț sau măcar cu calm – să știți că înțeleg chiar și dialectul meu ciudat german – și te lasă în pace. Cât privește mașinile, vreau să mă adresez direct șoferilor:

1. Dacă la o intersecție întind mâna stângă ori mâna dreaptă, nu-i un semn că cer să claxonați, „să batem Cuba“ sau să dansați limbo sub brațele mele. Nu. Ar fi frumos să mă lăsați doar să traversez în direcția pe care am dat semnul. La rândul meu, vă rog să dați semnal cu farul de stânga sau dreapta dacă vreți să schimbați direcția.

2. Când opriți la semafor ori parcați lângă stradă, vă rog, uitați-vă măcar o secundă la ce se întâmplă pe lângă mașină. Până acuma am avut cu toții noroc, dar pe viitor niciunul dintre noi nu are chef ca eu să mușc din ușa voastră de la mașină.

Mai adaug un minipunct 3. Claxonați cât doriți. Întrucât există mai multe cauze pentru astfel de huiduială, am hotărât să o interpretez ca un fel de compliment! Claxonați în continuare: egoul meu vă mulțumește!

Deși aș mai povesti multe anecdote cu bicicleta în București, mă opresc aici. Din propria experiență, vă spun că dispoziția e diferită când ajung cu bicicleta la lucru. Vă rog măcar să vă gândiți. E foarte posibil ca tocmai acum să vă aflați în metrou. Priviți vă rog, o clipă, fețele din jur. Aproape toți sau cei mai mulți au același chip nemotivat, trist, fără chef, obosit… ceea ce e contagios. Acum imaginați-vă cum ar fi cu bicicleta afară, cu vântul pe față, mii de senzații diferite…

În încheiere, aș aprecia ceva companie pe drum. Poate ne vedem în curând, sau la primăvară, să depășim împreună, elegant, toate mașinile blocate în ambuteiaje.

Foto: Teodor Pricop

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.