Kiseleff, un bulevard emblematic al Bucureștiului este mutilat, în ciuda opoziției societății civile

26 iunie 2014

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe 27 februarie 2014, Consiliul General al Municipiului București a aprobat proiectul de buget propus de primarul general, Sorin Oprescu. Una dintre lucrările de infrastructură bugetate, pasajul rutier subteran de la Piața Presei, a primit suma de 15 milioane de lei, deși necesarul total pentru construcție este de 104,35 de milioane de lei. Asta înseamnă că Bucureștiul are un nou șantier început deși nu era necesar.

Pasajul se va realiza pe sensul dinspre DN1 spre bulevardul Kiseleff și bulevardul Mărăști. Bulevardul Kiseleff va fi desfigurat pe zona de început, pe partea dreaptă, prin defrișarea masivă a vegetației înalte dintre Piața Presei Libere și Ștrandul Tineretului.

Șoseaua Kiseleff a fost amenajată începând cu anul 1844, cu contribuția peisagistului Mayer din Viena și ulterior a lui Fr. Rebhuhn, de aici provenind și asemănarea cu „Avenue des Champs-Elysées” din Paris și cu Parcul Prater din Viena.

Pasajul Subteran de la Piața Presei Libere este unul dintre cele mai controversate proiecte rutiere propuse de municipalitate în ultimii ani, criticat vehement de cetățeni, numeroși arhitecți și peisagiști și de Ordinul Arhitecților din România, care îl consideră inutil, costisitor și nociv pentru zona Kiseleff. Distrugerea vegetației înalte, de aliniament, constituie o gravă agresiune asupra unui ansamblu monumental de mare valoare – Bulevardul Kiseleff, parte din patrimoniul istoric al orașului.

Vedeți în fotografie felul în care sunt executate lucrările și cum sunt „tăiați” copacii.

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.