Un nume pe nedrept necunoscut multora dintre noi, Ion Mincu – de la a cărui plecare dintre noi s-a împlinit anul acesta un secol – a fost unul dintre cei mai importanți arhitecți din România.

După studii de inginerie la București și de arhitectură la celebra „Beaux-Arts“ de la Paris, Mincu se întoarce în 1884 în România, unde va deveni promotorul unui nou stil de arhitectură, numit ulterior stilul neoromânesc (sau neobrâncovenesc, sau național). Casa pe care o va proiecta în 1886 pentru generalul și omul politic conservator Iacob Lahovary va reprezenta actul de naștere al acestei noi mișcări de arhitectură. Această mișcare va fi dezvoltată ulterior de arhitecți numeroși și importanți: frații Cristofi și Grigore Cerchez, Nicolae GhicaBudești, Petre Antonescu, Statie Ciortan sau Paul Smarandescu sunt doar câțiva dintre aceștia.

Ion Mincu are meritul de a fi creat o sinteză unică între modele arhitecturale foarte variate. El a îmbinat elemente bizantine sau otomane cu influențe ale arhitecturii populare românești sau ale Renașterii târzii din Italia, toate subsumate unei planimetrii de influență clasicistă franceză și unei calități a execuției de factură occidentală.

A fost totodată unul dintre întemeietorii învățământului superior de arhitectură din România și, din 1903 până la moarte, președintele Societății Arhitecților Români. A fost de asemenea activ politic, fiind, pe durata legislaturii 1895–1899,deputat în Parlamentul României. Astăzi, Universitatea de Arhitectură din București îi poartă numele, ca și câteva străzi din mai multe orașe ale țării. Ca o recunoaștere a contribuției lui Ion Mincu la dezvoltarea arhitecturii românești, Academia Română i-a decernat acestuia, post-mortem, titlul de academician, în cadrul adunării generale din 15 noiembrie 2012.