Cu ochi străini

Un francez o ia de la zero în București

19 aprilie 2015

julienFotografie din arhiva personală

În 2013, Julien Villance împărțea același apartament cu Marina, o tipă care i-a vorbit mult despre România și care l-a făcut să vadă dincolo de stereotipurile negative prin care țara ei era prezentată de presa franceză. Poveștile Marinei l-au făcut curios, așa că, în decembrie 2013, a decis să vină în concediu în București. Era singur, dar a întâlnit oameni care l-au făcut să se simtă cu adevărat în largul lui, mai liber și mai în siguranță decât în Limoges, orașul în care locuia și unde lucra ca optician.

Odată întors în Franța, nu voia nimic altceva decât să își facă bagajul, să își ia bilet de avion și să plece înapoi în România. Și-a zis, „sunt liber, îmi doresc să plec și o să plec”. Tocmai ieșise dintr-o relație, a renunțat la job, a rezolvat ce mai avea de rezolvat în Franța, iar opt luni mai târziu, în august 2014, și-a strâns viața în patru valize și s-a mutat la București. Prietenii și familia l-au crezut nebun, nu vedeau ce ar putea face în România și erau convinși că o să se întoarcă după nici două luni.

În București a intrat în contact cu alți oameni veniți aici din diverse țări, care să l-au introdus în viața orașului și cu ajutorul cărora a găsit un apartament unde trăiește acum, cu chirie. După vreo trei săptămâni de concediu, în care a mers și pe la mare, s-a gândit că ar fi cazul să își găsească un job. Un amic i-a vândut un pont, a trimis un CV și a fost contactat rapid. Într-o marți a mers la interviu, iar lunea următoare se afla deja în fața calculatorului, lucrând ca editor pentru un site de turism francez. Îi place ce face și îi place echipa lui.

Zice că îi este, de fapt, greu să găsească ceva ce nu-i place în România, i se pare că românii sunt mai puțin individualiști decât francezii și că sunt într-adevăr primitori. Întâlnește mereu oameni deschiși, care îi pun multe întrebări și care „nu înțeleg de ce un francez vrea să se mute în România, când mulți români vor să plece…” Spune că se simte român „în inimă”, apreciază că aici încă se mai păstrează tradiții cum ar fi Mărțișorul și încearcă să dea înapoi din simpatia pe care o primește.

Cum nu vorbește încă română, se găsește mereu în mijlocul vreunei situații amuzante pe stradă sau în taxi, când explicațiile sau accentul lui stârnesc hohote de râs, dar a știut de la început că limba o să fie o barieră. I s-ar părea artificial să învețe urmând un curs, așa că preferă să își asculte cu atenție colegii atunci când vorbesc între ei și, pe lângă asta, încearcă să trimită e-mailuri în română, pe care le semnează Iulian Villănescu. Se recomandă așa pentru că își dorește să aparțină României, nu vrea să fie luat drept „un francez care vine să caute ceva aici. Vreau să fac parte din chestia asta”.

Nu se simte presat să învețe limba română, pentru că vrea să rămână aici, deci are tot timpul din lume. I-ar plăcea să-și cumpere o casă în România și să întemeieze o familie și i s-ar părea simpatic să-i arate Bucureștiul Marinei, fosta lui colegă de apartament care nu a fost încă în orașul nostru.

Un comentariu

  1. zorah
    25 aprilie 2015 at 19:00

    bonjour.moi sa huit ans que jai tous quitter en france.je vie pas loin de cluj. maintenant nous sommes six familles de francais qui vie a Manastéreni a
    40km de cluj napoca. et bien venue en Roumanie.

Adaugă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. (*) - câmpuri obligatorii

*

Vreau să primesc notificări prin e-mail când apar comentarii noi.
Dacă doriți să primiți notificări fără a scrie acum un comentariu, click aici.